puteţi vedea rezumatul aceastei lucrări dând click aici:

vezi intreg cuprinsul cartii

 

 

3.1.2.3.5. Tulburările Libidinale

Poate mai mult decât oricând aceste cazuri de comportament sexual atestă schimbarea numelui din ‘tulburări’ în altceva ce pare mai domestic şi mai puţin afntisocial. Faptul că Tulburările Psihice sunt de cele mai multe ori comportamente excentrice fără să necesite trebuinţă educomaniacă de ‘corectare’ şi ‘îndreptare’ se poate vedea foarte clar în analiza comportamentului libidinal excentric. Practic oricine se poate regăsi mai mult sau mai puţin în aceste comportamente. Fiecare poate avea curiozitatea măcar de a le pune în practică aşa că veche idee a diferenţei de grad între normalitate şi psihopatologie care este în măsură să dea o faţă umană acestor comportamente este acoperită pe deplin de fapte.

Aceste Tulburări reprezintă unul dintre cele mai interesante capitole ale psihopatologiei prin diversitatea lor. Faptul că comportamentul sexual este atât de divers ar trebui să dea de gândit celor care contestă rolul sexualităţii în geneza Tulburărilor Psihice căci aceste forme de manifestare ale sale sunt diferenţieri eminamente psihice. Nici un alt comportament instinctual nu este atât de impregnat de factorul psihic. El pot degenera în crime monstruoase paradoxal faţă de scopul Sexualităţii al cărui scop este apropierea partenerilor dar şi pentru că se prezintă în formă de cerc vicios, subiectul negăsind armonia erotică. În comportamentul sexual s-au infiltrat elemente interzise din alte sectoare ale vieţii psihice. Astfel că practica în cauză poate avea ecouri de neutralizare ce transcend sexualitatea în sine şi se extind către aceste elemente periferice inhibate de structurile sociale. Pentru aceste Tulburări s-a căutat în zadar explicaţii organice dar nici cele psihologice nu au fost mai relevante. Ele sunt datorate unui Libido ereditar suprapotenţat, de obicei ca urmare a unei Psihopatii cu rezonanţă libidinală evidentă. Cu toate astea Libidoul este predispus la dereglări mai mult decât orice altă Pulsiune şi în fond, el este alături de epuizarea astenică cel mai important factor al apariţiei Tulburărilor Psihice. Înainte de a trece la analiza propriuzisă a Tulburărilor Libidinale se va face o scurtă analiză a acestora în general.

3.1.2.3.5.1. Generalităţi

Dereglările psihopatologice ale Libidoului fac obiectul Libidoului Masculin în mare parte pentru că animismul feminin are încastrată în Structura, Refularea şi periodicitatea lui. Compulsia Nimfomaniacă aşa cum a fost ea teoretizată la Nevroza Obsesională Dezamorsată este un caz specific. Dar aici se poate vorbi mai degrabă despre un animism masculin compulsiv originar, ereditar care apoi intră în relaţie de retroacţiune cu cel feminin prezent, influenţându-l pe aceasta în mod opus, negativist, cu privire la principiile sale. Chiar şi atunci când există Tulburări Libidinale diverse la sexul femeiesc se poate identifica persistenţa animismului masculin care guvernează orientarea libidinală a subiectului.

Tulburările Libidinale sunt declarate în teoria expusă aici ca fiind ereditare. Ele se constituie structural prin predispoziţia la dereglările libidinale cunoscute regăsite în Suprastructura Psihopatologică. O astfel de predispoziţie însă nu se poate manifesta ca extremă dereglare fără o altă Psihopatie care să întărească excitaţia energetică şi care are legătură cu Libidoul. Prezicerea unei alte Tulburări faţă de cea datorată inhibiţiei prelungite şi care aici face obiectul Tulburărilor Hiperfilice este absolut necesară pentru faptul că acestea sunt insuficiente pentru a explica persistenţa comportamentului erotic excentric. Ele sunt reversibile şi apar datorită reversului excitativ al inhibiţiei prelungite a libidoului deci pot dispărea în momentul în care subiectul este implicat într-o relaţie sexuală normală. Aşadar tot ce s-ar putea scoate de aici este o Psihopatie Distimică pentru sexul femeiesc şi o supraexcitaţie cu şanse de dezamorsare rapidă la sexul bărbătesc. Însă dacă o astfel de Tulburare Psihică remitentă este combinată cu o astfel de Tulburare persistentă şi ereditară care să o păstreze la aceleaşi cote de excitaţie şi să nu îi faciliteze neutralizarea normală, ci neutralizarea doar a unor conţinuturi psihice cuprinse deja ereditar atunci se poate ajunge la o constituţie permanentă aşa cum apare la Tulburările Libidinale specifice cunoscute după cum se vede în Voaiorism, Exibiţionism, Sadism etc.

Persistenţa acestor comportamente nu se datorează unei sexualităţi originare aşa cum o gândea Freud ci elementelor diferite de Libido care fuzionează în acesta. Excitaţia lui hiperfilică apare în momentul în care el nu are portiţe de neutralizare normală, respectiv viaţa sexuală refulată aşa cum a fost ea încastrată în comportamentul comunitar al umanităţii. Elementele de fuziune cu Libidoul primesc ulterior pe scara eredităţii şi ele această excitaţie de asemenea. În acest caz ele păstrează rezerve energetice de la Libidoul care va fi iradiat în ele energetic iar aceste rezerve sunt atât de mari încât nu se pot epuiza pe parcursul unei vieţi. Pe de altă parte dacă se presupune existenţa unor conţinuturi psihopatologice reamorsate de către afluxul extrem de puternic al energiei libidinale excitate care iradiază spre aceşti piloni psihopatologici, atunci este posibil ca aceştia să se manifeste ei înşişi excitaţi. Însă caracterul lor catalitic îi face un fel de Pulsiuni divine faţă de concreteţea celor normale ceea ce exclude total posibilitatea de neutralizare concretă. De aici şi comportamentul sexual excentric care cere de la raporturile sexuale ceva ce nu există efectiv. Din acest motiv acest comportament mai mult se autoinhibă decât neutralizează ceva. Subiectul are un fel de certitudine de apropiere de ceea ce el crede că ar fi o satisfacţie de neegalat în viaţa normală. Interesul orientat mereu spre viitor al celor pasionaţi de activităţile sexuale excentrice, neputinţa lor de a fi consecvenţi în relaţii, nevoia de a trece mereu la altceva, la alte experienţe inedite.

Se poate spune că comportamentul sexual excentric este nu atât o neutralizare cât, mai ales, o perpetuă inhibiţie. Căci dacă subiectul evită sistematic actul sexual normal aşa cum el este consolidat de miliarde de ani este firesc că Libidoul să nu fie neutralizat. În fond subiectul nu îşi doreşte acest lucru. El îşi doreşte retrăirea unei neutralizări majore aşa cum aceasta va fi existat în situaţia de neutralizare care a survenit după o inhibiţie prelungită. O astfel de neutralizare este un fel de lună de miere a unor astfel de Tulburări. Oricine îşi simte sufletul iradiind de bucurie atunci când aude de luna da miere şi acest lucru se datorează tocmai unei astfel de fixaţii erotice excepţionale unde Libidoul primeşte fuziunea altor elemente care au statut fantasmatic relativ la o plusexcitaţie consolidată ereditar şi care nu îşi găsesc perechea în lumea reală. La fel caută şi o astfel de Tulburare Psihică. Inhibiţia pe care ea şi-o impune se datorează nevoii de retragere a fuziunii acestei plusexcitaţii iar comportamentul subiectului este cel care fuge după coada neutralizării ei. Aceasta are tot interesul să facă în aşa fel încât să ia şi ea parte la o astfel de neutralizare chiar dacă ea este doar un compromis în neutralizarea promisă prin comportamentul sexual. Ea rămâne pe veci o promisiune, subiectul caută mereu şi mereu parteneri sexuali prin care o astfel de neutralizare să fie măcar aparent posibilă.

O astfel de predispoziţie care îndeamnă comportamentul către această particularitate trebuie să fie o Tulburare Psihică destul de puternică deoarece altfel nu s-ar putea explica forţa cu care ea este în măsură să convertească interesul principial al Libidoului. O astfel de Tulburare nu poate fi în nici un caz Psihopatia Astenică deoarece prin închistarea ei în autoreglarea energetică Libidoul ar fi şi el atrofiat odată cu Psihicul. De asemenea nici Psihopatia Neurastenică nu poate fi implicată direct deoarece aceasta are o formă esenţialmente economică, se centrează în jurul a tot felul de afaceri şi probleme care îi captivează interesul de neutralizare. Cea Isterică are ea însăşi probleme negative cu manifestarea erotică, probleme legate de consecvenţă; ea nu poate duce până la capăt relaţiile erotice şi în felul acesta Libidoul se supune imperativelor animiste. Aşadar trebuie presupusă o Tulburare Mixtă ca nucleu al Comportamentului sexual excentric iar aceasta este Nevroza Obsesională Dezamorsată şi anume Nimfomania. Prin interesul ei compulsiv de relaţii erotice ea este în măsură să explice infiltrarea în Libido a unor elemente diferite de acestea, respectiv destinul ei compulsiv nevrotic. Această precizare poate explica de ce Libidoul acestor Tulburări nu se poate descotorosi de fixaţiile sale la fel cum poate cel din Tulburările Hiperfilice datorate exclusiv inhibiţiei dar care se aplatizează odată cu persistenţa unei relaţii stabile. Acest lucru se explică metabiologic prin faptul că aceste fixaţii ale Libidoului inhibat se realizează la nivelul straturilor mnezice superioare sau medii. Mobilitatea, remitenţa Tulburărilor Hiperfilice, faptul că pe parcursul vieţii scad în intensitate se datorează catalizei. Însă fixaţiile nimfomaniace trebuiesc presupuse ca fiind transmise ereditar în mod cert deoarece Tulburările Disfilice apar la sexul bărbătesc în principal. Din acest motiv ele fac obiectul straturilor profunde căci acestea nu suferă decât prea puţin vreo schimbare pe perioada ontogenetică şi numai remanierea mnezică a naşterii le poate reduce.

Comportamentul sexual excentric este comportamentul fatalist al compulsiei nimfomaniace. Aceasta trăieşte dramatic tensiunea între relicvele nevrotice care se opun legilor societăţii şi interesul tabuist al animismului feminin. Compulsia nimfomaniacă loveşte implacabil tocmai în aceste principii definitorii ale ei. Însă acest lucru nu este făcut dintr-un negativism schizofrenic ci tocmai datorită eşecului acestor principii în neutralizarea energiei psihodinamice a Nevrozei. Aceasta este actul de certificare ale caracterului unor astfel de principii. Psihicul se comportă diversionist asupra lor, le anulează autoritatea iar simptomul nevrotic în general şi cel compulsiv în special, este în măsură să atragă atenţia asupra unei astfel de opţiuni. În acelaşi fel comportamentul sexual excentric îşi doreşte recuperarea unor frustrări genealogice ereditare. Caracterul nimfomaniac al acestor Tulburări (cu excepţia celor Hiperfilice aşadar) este păstrat deoarece subiectul doreşte schimbarea partenerilor în mod fatalist iar preocupările sexuale fac sarea şi piperul vieţii sale. Faptul că aici apar particularităţi specifice se datorează şi implicării unor noi factori în compunere cum ar fi copilăria cu fixaţiile sale oedipiene, implicarea unor noi Psihopatii în compoziţia Structurii Psihopatologice auxiliară, structura diferită a Libidoului Masculin care este implicată direct în această predispoziţie şi nu în ultimul rând dezamorsarea Compulsiei Nimfomaniace care poate apărea în funcţie de originea ei pe arborele genealogic.

Freud a considerat Tulburările Libidinale ca variante de Nevroză în special datorită observaţiilor sale cu privire la statutul de ‘perverşi sexual’ pe care îl aveau fraţii sau rudele nevroticilor în general. Însă câtă deosebire este între caracterul centripet al Nevrozei şi cel centrifug pe care îl au aceste Tulburări! El vedea Nevroza ca un fel de încercare disperată de rezolvare cu mijloacele specifice a unei astfel de predispoziţii paralibidinale. Însă se poate vedea că Nevroza precede funcţional Tulburările Libidoului (cu excepţia celor Hiperfilice care nu sunt luate aici în considerare şi nici Freud nu le lua) şi nu invers.

Însă nu trebuie căzut nici în extrema cealaltă şi anume a considerării acestor Tulburări ca datorate Agresivităţii şi Ostilităţii. De exemplu după aceste teorii, voaioristul ar viola intimitatea cuiva, exibiţionistul violează privirea etc. Fireşte că Agresivitatea şi Ostilitatea intră aici însă ele sunt doar nişte epifenomene. Aceste Tulburări sunt irelevante în ceea ce priveşte Ostilitatea sau Agresivitatea. Masochismul nu s-ar putea explica prin acestea în aceeaşi manieră în care ele explică parţial pe cele enumerate. Este clar că dacă s-ar presupune că acesta şi-ar îndrepta astfel de sentimente faţă de sine după modelul prin care Freud explica Depresia, acesta nu ar putea fi deosebit de ea. Nu s-ar putea explica de ce subiectul ar avea nevoie de altcineva să îi aplice efectele unor astfel de sentimente. Căci dacă la celelalte expuse mai sus se poate spune că aceste sentimente se manifestă sexual pentru că dacă s-ar manifesta direct ar fi obiectul pedepsei societăţii la Masochism nu se mai poate întrevedea o astfel de condiţie deturnătoare. Pe de altă parte paranoicul este agresiv şi ostil prin definiţie însă el nu are astfel de comportamente libidinale excentrice manifeste. Unii androfili sunt şi antisociali dar asta nu este un temei pentru a extinde aceste caracteristici la toţi mai ales că există distincţia între egosintonie unde subiectul nu face caz de Tulburarea lui şi egodistonie unde subiectul nu este de acord cu ea şi o resimte dureros. Este greu de crezut că egodistonicii pot fi antisociali. În ceea ce priveşte exibiţionismul cei care se înscriu în el par mai curând nişte indivizi fricoşi, slabi, care nu pot face rău în general. De exemplu exibiţionistul va fugi pur şi simplu de o nimfomană care, spre deosebire de celelalte ‘victime’, dă impresia că ar fi dispusă să îi accepte excentricităţile şi răspunde la gesturile sale.

Referindu-se la acest gen de Tulburări şi observând caracterul lor transferenţial Freud vorbeşte de ele ca despre un ‘fluviu derivat din albia principală’ spre alte căi. Adică Libidoul ar fi acela care s-ar transfera către alte forme datorită insatisfacţiei produse în cazul neutralizării normale. Aceste elemente străine de Libido care fuzionează în el şi care prin aceasta îl dereglează îi creează şi o perspectivă neutralitică mult mai amplă decât cea a libidoului simplu. Este normal să se întâmple astfel din moment ce la nivelul excitării libidinale este ataşată o cantitate de energie mai mare decât el o are în mod natural. Libidoul devine astfel un coş de gunoi al frustrărilor acumulate timp de mai multe generaţii. Practica sexuală normală ar însemna o mare pierdere pentru Sistemul Psihic aflat într-o astfel de situaţie. O astfel de variantă duce la un sentiment de vid interior sau chiar de angoasă iar acest sentiment este el însuşi datorat acestor elemente eterogene care nu ar mai putea face corp comun cu acesta.

Modelarea Libidoului după aceste principii presupune fuziunea tendinţelor de răzvrătire socială a proletarului după criteriile Complexelor Narcis şi Cain. Prin comportamentul său excentric subiectul are iluzia răzvrătirii. Reculul acestei răzvrătiri constă în catalogarea practicilor sexuale drept ruşinoase, vulgare, inferioare de către autorităţi. Acest lucru este dat de mentalitatea societăţilor de tip clasic prin instituţiile lor definitorii. Sensul unei astfel de stigmatizări a unuia dintre Instinctele Umane fundamentale pare de negăsit. Sexualitatea va fi devenit oaia neagră sistemului de valori. Mentalitatea aristocratoidă recurge la stigmatizarea Sexualităţii deoarece manifestările sale necontrolate şi epatante se confundă cu explozia dionysiace ploretaroide spre deosebire de discreţia apolinică a manifestărilor sale aristocratoide. În tendinţa claselor aristocratoide de a-şi tabuiza clasa şi prin urmare însuşi statutul lor socio-economic, ele încearcă din răsputeri să se deosebească de ploretariat cu orice preţ, să se arate un fel de altă specie, un fel de formă divină de existenţă. Nesiguranţa zilei de mâine specifică vieţii proletaroide îşi găseşte în sexualitate posibilitatea de neutralizare ale acestor frustrări generale. Explozia proletaroidă a sexualităţii are aceleaşi coordonate ca şi cea a adolescentului în care se adună frustrări sociale speciale acestei vârste. Explozia energiei libidinale prin infiltrarea în câmpul ei a unor frustrări eterogene este modul prin care specia umană readuce în sânul comunităţii pe cei izolaţi. Spargerea tiparelor şi barierelor impuse de societate nu înseamnă decât o intrare prin efracţie în corpul comunităţii. Subiectul care adoptă aceste Tulburări încearcă să violeze o astfel de mentalitate iar conştiinţa violării ei presupune identificarea cu clasele superioare, penetrarea tabuului şi trăirea unei satisfacţii narcisice, oedipiene.

O astfel de fuziune este posibilă datorită suspendării unui anumit stil de viaţă ce ţine de o dezvoltare proletaroidă a psihonomiei, prin transformarea acesteia într-una aristocratoidă. Însă acest stil este adoptat în profunzimea lui, cu sublimările fine pe care o asemenea clasă le implică, reflectând nu doar o superioritate socială dar şi una ce pare de natură ontologică. Datorită creşterii nivelului de trai al stilului de viaţă contemporan omul de rând are posibilitatea şi chiar obligaţia de a sparge vechile clişee şi de aşi apropia un stil de viaţă care în trecut avea alură aristocratoidă. În acest amalgam de libertăţi pe care viaţa aristocratoidă le implică mentalitatea proleatroidă îşi va dezvolta doar pe cele ale sale respectiv Instinctul Nutritiv de care se va plictisi repede şi cel Sexual, pe care îl exacerbează. Propulsarea modelelor Astenice într-o lume tehnologizată, lipsită de motivaţia genealogică a unei munci fizice brute care să absoarbă excesul de energie datorat unei formări occidentale timp de mii de ani conduce automat la plictiseală, la exacerbarea Complexului Sisif. Acesta reprezintă pierderea interesului pentru lume. Exacerbarea comportamentului sexual este aşadar o supapă pentru o astfel de mutaţie socială.

Tulburările Libidinale se împart în Tulburări Hiperfilice, Parafilolide şi Disfilice. În această clasificare s-a preluat vechea distincţie făcută cu mult timp înainte la nivelul acestora unde Tulburările Libidinale erau clasificate după scopul sexual şi după obiectul sexual. În clasificarea propusă aici primelor le corespund cele Disfilice iar celorlalte le corespund cele Parafiloide. După cum se vede pe lângă acestea au fost incluse şi cele Hiperfilice pentru că tot Tulburări Libidinale sunt şi acestea chiar dacă sunt remitente, mult mai uşoare şi mult mai frecvente.

3.1.2.3.5.2. Tulburările Hiperfilice

Aşadar, în acest grup de Tulburări intră acele excrescenţe care ţin în special de Libidoul Masculin dar care pot apărea şi la cel Feminin însă mai sporadic. Tulburările Hiperfilice sunt reacţii specifice ale Libidoului Masculin în stare de supraexcitare ca urmare a lipsei de relaţii sexuale normale dar pe fondul tentaţiilor pe care societatea le are. Cel mai facil mod de neutralizare a unei altfel de excitaţii este Masturbarea. Masturbarea este comportamentul sexual care produce orgasmul sexual prin stimulare genitală diferită de cea a organelor sexuale ale sexului opus şi care survine ca urmare a lipsei de neutralizare libidinală prin act sexual normal. Apare în condiţii de izolare faţă de sexul opus şi este facilitată de lipsa de contacte sociale între persoane fapt ce nu permite nici relaţii stabile între parteneri. Masturbarea Hiperfilică se remite în cazul în care subiectul adoptă o viaţă sexuală normală şi nu trebuie în nici un caz confundată cu Masturbarea Parafiloidă sau Disfilică aşa cum apare în special la Voaiorism şi Exibiţionism. Totuşi este lesne de înţeles că majoritatea Tulburărilor Libidinale au în Masturbare principalul instrument. Pe lângă cele acestea mai pot exista şi altele care o au ca punct comun în ceea ce priveşte simptomatologia ca Sadismul, Masochismul (acestea două au intensitate mult mai mică), Parafilia (Homosexualitatea) accidentală şi altele care se vor analiza în amănunt la celelalte două genuri de Tulburări. Faţă de acestea cele care se manifestă aici sunt mai uşoare şi sunt remitente. Singura particularitate faţă de celelalte două grupuri este dată de trei Tulburări care nu se regăsesc la ele, respectiv Felaţia, Frotajul (care apare la adolescenţi şi care se remite odată cu maturizarea) şi Zoofilia la care se poate adăuga Incestul, ca Tulburare specială. Zoofilia apare la oamenii retraşi în locuri singuratice cum sunt ciobanii a căror principală activitate este păscutul animalelor sau adolescenţii preocupaţi de toate şi de nimic. După cum se poate vedea din etimologia cuvântului ea presupune întreţinerea actului sexual cu animale. Frotajul este frecarea de persoane străine, de sex femeiesc (căci apare în principal la sexul masculin), în locuri aglomerate. Aşadar aceste Tulburări sunt remitente odată cu relaţiile sexuale normale.

Felaţia mai este cunoscută şi sub numele de sex oral. Sub raportul structural, Felaţia se datorează fuziunii dintre Libidoul supraexcitat şi Complexul Matern care apare în actul suptului. Nevoia sugarului de neutralizare maternă se poate vedea în sugerea degetului sau a suzetei. Alipire frustrărilor materne la comportamentul sexual se explică tocmai prin tendinţa unei astfel de neutralizare majoră pe care Maternitatea o poate da. Prezenţa acestor tendinţe în comportamentul sexual este încercarea de reeditare a acestei perioade care, prin eventuala dragoste care înconjoară actul sexual, face ca Felaţia să fie neutralizarea dublă a Maternităţii şi Sexualităţii cu atât mai mult cu cât animismul feminin nu poate despărţi aceste lucruri aşa cum o face cel masculin. Acest comportament sexual excentric îşi are cheia într-o puternică excitaţie libidinală care este în măsură să aducă o satisfacţie comparabilă cu cea a Maternităţii. Freud a observat destul de bine relaţia dintre suptul matern şi Felaţie deşi a ajuns la unele concluzii eronate. Sărutul îndrăgostiţilor, are la bază acelaşi mecanism.

Incestul ar putea şi el fi inclus aici nu atât ca derivarea de la scopul sexual cât, mai ales, ca derivare de la obiectul sexual deşi el în sine poate să nu prezinte vreo particularitate deviată decât prin faptul că încalcă legile nescrise ale societăţii. Este evident că aşa ceva apare pe fondul inhibiţiei libidinale prelungite.

Elementul comun al acestor Tulburări este faptul că din actul sexual subiectul doreşte să extragă o cât mai mare cantitate de plăcere ca urmare a inhibiţiei sale anterioare, mult mai mare decât actul în sine poate oferi. Aşa că, dorind să obţină o astfel de plăcere, nu numai că scopul actului poate fi ignorat dar uneori şi actul în sine este ocolit. Subiectul se specializează pe elementele pregătitoare ale actului sexual care îl anunţă pe acestea printr-un lanţ de asociaţii mnezice. Această deplasare a scopului actului este în măsură să releve situaţia duplicitară a unei stări cu potenţialitate opusă. Subiectul trăieşte ambivalenţa exercitării dar şi a retractării funcţiei libidinale la fel cum jucătorul patologic de noroc trăieşte scindarea dintre realitatea probabilităţii şi dorinţa excepţiei.

Tulburările Hiperfilice se reduc aşadar în mod aproape universal, odată cu viaţa sexuală normală însă ele sunt suficient de puternice pentru a conduce la comportamente antisociale ca, de exemplu, violurile sau crimele. Anumite comportamente ca Masturbarea de exemplu, pot părea normale. Ea este acceptată uneori ca nepatologică de către unii pedagogi. Fireşte că criteriul diferenţierii patologicului de nepatologic este unul neştiinţific iar distincţia este făcută la nimereală. Problema înţelegerii Sexualităţii Umane este una influenţată de modul tradiţional de raportare la ea. Ceea ce este considerat normal astăzi poate fi considerat anormal în viitor şi invers, în ceea ce priveşte relaţia dintre normalitate şi anormalitate. De exemplu viaţa sexuală considerată normală astăzi pentru că majoritatea o acceptă nu este atât de normală pe cât pare căci ea este un comportament îndreptat în special pentru plăcere şi nu pentru interesul naşterii propriuzise. În viaţa sexuală sunt implicate frustrări genealogice care îşi găsesc în Sexualitate o portiţă de neutralizare dar şi un mijloc de astenizare prin epuizare. De aici şi eternele probleme de cuplu. Viaţa sexuală normală poate fi la fel de patologică şi ea dacă este judecată după anumite principii metabiologice chiar dacă mai puţin decât lipsa ei. Căci este normal ca natura să nu îşi urmărească altceva în firea ei decât finalitatea Instinctului iar viaţa sexuală nu urmăreşte această finalitate. Este normal să se întâmple aşa, căci ea este rezultatul compromisului natural cu privire la Sexualitate la care a recurs natura. Frustrările prelungite care sunt implicate principial în aceasta îşi iau revanşa astfel. În acest caz nu se mai pune problema că civilizaţia reprimă Sexualitatea aşa cum susţine Freud, ci că ea o determină să fie ceea ce lui Freud i se pare normală. În orice caz declararea ei ca normală deoarece este adoptată de majoritate şi majoritatea decide ce e normalitate poate fi la fel de problematic ca orice alt model de comportament sexual excentric. Iată de ce aura de medicalitate sau de antisocial pe care unele teorii şi unele credinţe o acordă comportamentului sexual trebuie privită cu reticenţă.

3.1.2.3.5.3. Tulburările Parafiloide

Numele de ‘tulburări parafiloide’ vine de la Parafilie care se manifestă prin atracţia libidinală faţă de parteneri de acelaşi sex. Acest lucru se datorează faptului că sfera libidinală opusă este mai puternică decât cea concordantă şi în acest fel relaţiile libidinale se stabilesc în funcţie de interesul acesteia deoarece ea dă forma Libidoului general. Aceste Tulburări prezintă o foarte bogată şi diversă activitate erotică. Prin suprapotenţarea ambelor sfere libidinale subiectul are satisfacţie dublă atât masculină cât şi feminină, fapt ce face ca satisfacţia lui sexuală să fie astfel dublată faţă de normalitate. Însă faţă de aceasta, o astfel de constituţie pierde prin faptul că nu îşi poate regăsi liniştea iar presiunile psihice ale acestor predispoziţii anulează beneficiul dat de satisfacţie ca în orice astfel de situaţie. Cei cu comportament sexual normal nu îi pot înţelege pe cei care aleg astfel de relaţii sexuale pentru că ei nu au inhibiţii anterioare puternice (decât în forme neglijabile eventual) relativ la sfera opusă şi , deci, nici nevoia de satisfacţie în acest mod.

 

 

 

3.1.2.3.5.3.1. Parafilia (Homosexualitatea)

Satisfacţia produsă de inversiune sexuală se datorează prevalenţei sferei libidinale opuse după cum se va arăta. Pe lângă demonstrarea acestui fapt se va mai face şi o incursiune în multele teorii asupra acestui fenomen dar şi asupra analiza anumitor caracteristici de atracţie şi comportament.

3.1.2.3.5.3.1.1. Structura Parafiliei

Parafilia este atracţia şi implicarea în relaţii sexuale exclusiv între persoane de acelaşi sex pe fondul lipsei de interes pentru persoanele de sex opus. Dacă subiectul este atras şi de acestea, atunci se poate vorbi despre Bisexualism. Termenul ‘parafilie’ a fost folosit fie cu sens generic pentru a include în el toate Tulburările Libidinale fie doar pe acelea ale scopului sexual. Însă luând etimologia cuvântului în sine se poate vedea că el este compus din două cuvinte greceşti, respectiv ‘filia’ cate înseamnă ‘dragoste’, ‘atracţie’ şi ‘parafonia’, care înseamnă ‘discordanţă’. În acest caz termenul este perfect pentru a acoperi conceptul acestui gen de Tulburări deoarece acestea se caracterizează prin neconcordanţa dintre sferele libidinale. Pe de altă parte termenul ‘homosexualitate’ nu este unul atât de descriptiv ca acesta arătând doar latura Sexualităţii de acelaşi tip dar nu şi relaţia dintre aceasta şi cea cu care se compară în aşa fel încât, după termen, nici măcar nu se bănuieşte despre ce ar fi vorba. Apoi lungimea sa este un alt handicap ceea ce îl face şi din acest punct de vedere, inferior celuilalt.

Autoadmirarea adolescentelor în oglindă este un fenomen care apare aproape universal. Uneori aceasta poate duce la excitare libidinală globală iar analiza acestui fenomen este în măsură să explice atracţia care este posibilă între partenerii de acelaşi sex, fapt anormal deoarece, principial, natura Sexualităţii este actul sexual cu consecinţele sale asupra reproducerii. Acest fapt are la bază atracţia normală care se manifestă între sexe. Însă aşa cum în cazul unui Libido global există întotdeauna o sferă libidinală opusă acest fapt este premisa pentru această rocadă. Astfel că în cazul admiraţiei sau chiar a excitării libidinale în oglindă a adolescentelor sfera opusă, adică cea masculină, se manifestă voaiorist în timp ce cea concordantă, cea feminină se manifestă exibiţionist. Însă dacă se presupune într-un fel sau altul posibilitatea ca sfera opusă să fie mai puternică decât cea concordantă, deşi aceasta primeşte influenţa sexului persoanei în cauză, atunci se poate foarte uşor explica această atracţie faţă de acelaşi sex pe bazele atracţiei normale dintre sfera libidinală androidă şi cea ginoidă.

Acest lucru poate fi foarte uşor explicat dacă se presupune o Compulsie Nimfomaniacă pe una dintre filierele genealogice ale subiectului în aşa fel încât să suprasolicite sfera opusă sau ceva care să o atrofieze pe cea concordantă. Însă în acest din urmă caz tot este nevoie de o presupunere a unui factor care să determine suprapotenţarea sferei libidinale opuse căci prin remaniere mnezică este suficient ca ea să fie redusă în stare latentă în mod normal. O astfel de suprapotenţare poate fi foarte bine o Nevroză latentă sau o Psihopatie Distimică, care poate explica sfera libidinală ginoidă şi care trebuie luată ca opusă în acest caz. Însă ea nu ar fi suficientă fără presupunerea unui anumit lucru care nu trebuie să fie neapărat de natură psihopatologică dar care să reducă sfera libidinală concordantă, adică cea masculină, deoarece acest caz este specific pentru subiecţii de sex bărbătesc. Pentru cei de sex femeiesc de asemenea este necesară ipoteza factorului atrofiant pentru sfera concordantă iar pentru cea opusă, androidă, este suficientă o Tulburare Hiperfilică.

Înţelegerea acestui fenomen trebuie să pornească de la relaţia retroactivă dintre cele două sfere libidinale. S-a spus mai sus că Libidoul global este dat de predominanţa unei anumite sfere în faţa alteia. Însă acest lucru nu presupune un fel de prevalenţă, un fel de superioritate a unei anumite sfere care ar fi în măsură să anuleze pe cealaltă aşa cum se întâmplă cu conflictul dintre Pulsiuni. Acesta presupune de cele mai multe ori un învingător şi un învins. Însă aici trebuie să existe unitate iar autoreglarea sferelor libidinale se face în mod unitar. Ele se combină una cu cealaltă iar reperele uneia sunt transmise în cealaltă. De aici şi adaptarea genealogică a celor două Libidouri unul la celălalt. Tocmai de aceea superioritatea energetică şi structurală a sferei opuse implică automat modelarea după forma ei a celei concordante şi nu izolarea acesteia. Aşa se face că există cazuri de Parafilie şi acestea sunt majoritare în mod covârşitor, unde subiectul efectiv nu este atras sexual de sexul opus la fel cum omul normal nu este atras de acelaşi sex şi nu ar putea înţelege cum este posibil acest lucru.

Susţinerea unei astfel de teorii se mai poate face şi prin analiza unui fenomen care poate apărea în cazul Androfiliei şi anume existenţa unor perioade distincte de Sadism şi Masochism pe care el îl poate adopta în aceeaşi măsură în care el adoptă atât un rol activ cât şi un rol pasiv în raporturile sexuale. Aceste comportament este de asemenea un alt argument în favoarea exacerbării libidinale în ambele sfere ale Libidoului. Caracterul pasiv sau activ al partenerilor este unul în parte recunoscut în cuplu, în parte nu. Asta înseamnă că partenerii pot lua ambele roluri în diferite situaţii. Acesta este unul dintre modelele de neutralizare maximală la care subiectul recurge. O astfel de situaţie, atunci când nu este explicată exclusiv structural, se datorează intensităţii Libidoului Fizic care implică automat un rol activ, specific Sexualităţii Masculine. Odată ce Libidoul Fizic va fi fost potolit, existenţa unei constituţii libidinale opuse îşi cere neutralizarea Libidoului Psihic şi atunci subiectul poate lua rolul sferei libidinale opuse.

Pentru înţelegerea Structurii Psihopatologice a Parafiliei este absolut necesară presupunerea unei constituţii în aşa fel formate încât să permită o astfel de predominanţă a sferei libidinale opuse. Psihopatiile care prelucrează Libidoul sunt destul de puţine şi pot fi analizate pe rând. În primul rând, Nevroza nu ar putea determina o astfel de explozie libidinală opusă deşi în cazul ei Libidoul este elementul decisiv. Acest lucru se explică datorită faptului că acesta este fuzionat în simptom şi nu se manifestă liber. Nimfomania este o Tulburare care ar putea fi luată în calcul într-adevăr însă aici mai poate fi adusă în prim plan şi Psihopatia Borderline care are dese probleme de identitate sexuală mai ales în forma sa Schizotipală aşa cum o numeşte DSM şi ICD. Acest lucru are o influenţă majoră asupra existenţei Transexualismului după cum se va vedea. Apoi mai există şi posibilitatea existenţei unei constituţii depresive în general pentru părintele de acelaşi sex iar acest fapt este o condiţie pentru atrofierea Libidoului concordant. Existenţa Tulburării Bipolare poate explica Bisexualismul de asemenea pe fondul explicaţiei de mai sus relativ la unificarea produsă între cele două sfere. Implicarea Depresiei pentru părintele de acelaşi sex este necesară pentru a explica acele fenomene de Parafilie moderată unde subiectul se îndrăgosteşte de partener efectiv. Ca variantă la acest model există şi cel Compulsiv oferit de Nimfomanie, model care este extrem de zgomotos cu accente antisociale. Aici poate apărea şi egodistonia iar această caracteristică este specifică Nimfomaniei şi Tulburărilor Compulsive în general. Faptul că uneori Parafilia poate apărea târziu în viaţă la fel cum se poate întâmpla cu Depresia este esenţial aici. Doar Nevroza mai are astfel de debuturi în ceea ce priveşte categoria Psihopatiilor. Însă Nevroza este centripetă pe de o parte iar pe de alta implică refularea concretă a Libidoului şi, prin urmare nu ar putea conduce la acest fenomen.

Trebuie aici diferenţiate două forme de Parafilie în ceea ce priveşte Androfilia dar şi Ginofilia, respectiv cea Compulsivă şi cea Stabilă. Prima apare în cazul în care subiectul este nestatornic, mereu în căutarea de parteneri şi unde acest comportament este dictat de implicarea Nimfomaniei pe filieră maternă. Cealaltă prezintă subiectul oarecum feminizat în cazul Androfiliei şi foarte afectiv în cel al Ginofiliei. În cazul Androfiliei este cunoscut rolul pasiv sau activ al partenerilor. Ambele aceste forme prezintă dragoste specifică, animistă în relaţia cu partenerul cam la fel cum s-ar prezenta dacă ar fi de sex opus. Acestea însă nu doresc deloc schimbarea sexului, pentru că satisfacţia lor erotică este dublă, atât masculină cât şi feminină iar Libidoul este cel care permite şi implicarea satisfacerii sferei concordante. Parafilia Compulsivă provine fie din Nimfomanie direct, în ceea ce priveşte Androfilia, fie indirect, prin intermediul unei Tulburări Disfilice, în cazul Ginofiliei. Ambele aceste Tulburări se prezintă oarecum instabil, mai ales pentru Androfilie. Subiectul poate fi în căutare perpetuă de parteneri, în căutare perpetuă de perfecţiune sexuală, la fel cum se întâmplă cu Nimfomania. În cazul Ginofiliei pasiunea este extrem de puternică dar asta nu implică instabilitatea celuilalt caz.

Teoria supraexcitării Libidoului Opus cu substrat ereditar care conduce la prevalenţa în comportamentul sexual al urmaşului de sex opus pare să fie sprijinită de studii statistice care au arătat în mod evident cauze ereditare ale acesteia. Astfel că în cazurile de gemeni monozigoţi, prevalenţa cazurilor de Parafilie este de 97-100% iar în cele de gemeni dizigoţi este de 12-15%, ceea ce este concludent.

Există posibilitatea ca Libidoul Opus să nu fie dat în stare de supraexcitare pe cale ereditară, direct de la părintele de sex opus ci să survină în urma unor disfuncţii organice. Acesta este cazul Sindromului Klinefelter unde structura cromozomială în loc să fie XY pentru sexul masculin este XXY deci, cu alte cuvinte, substratul ginoid există deja la nivelul cromozomial. O asemenea anomalie transmisă ereditar poate genera evident astfel de Tulburări. Sindromul Turner dimpotrivă, se manifestă prin structura cromozomială X0, ceea ce conduce la atrofierea sexuală şi implicit libidinală. Pe lângă aceste anomalii mai există şi altele asemănătoare ca principiu.

O altă dovadă asupra faptului de supraponderabilitate a sferei libidinale opuse asupra celei concordante constă în existenţa unor malformaţii sexuale (cum ar fi atrofierea testiculelor) şi care determină comportamentul parafilic pasiv. În acest caz sfera libidinală concordantă se atrofiază şi ea, fapt ce duce la egalizarea, într-o oarecare măsură a celor două sfere libidinale. Aici nu este necesar să se stabilească un comportament exclusiv parafilic şi unul bisexual dar care nu se poate manifesta în forma sa parafilică concomitent cu cea normală. Tocmai datorită atrofierii testiculelor el este doar parafilic deoarece sfera libidinală concordantă nu îşi primeşte aportul de energie fiziodinamică în mod natural. Trebuie observat că între comportamentul parafilic şi cel normal nu există chiar aşa de mare diferenţă pe cât spune tradiţia. Dacă în cazurile de atrofiere testiculară se intervine cu anumite tratamente care afectează aceste organe, comportamentul se reglează automat după cum s-a observat în anumite studii experimentale. Aşa cum mulţi autori au susţinut, asta înseamnă că germenele unui comportament parafilic de tip bisexual există într-o proporţie foarte mare cu diferenţa că el este convertit la heterosexualitate în cadrul unor relaţii normale şi sub stigmatul tradiţional al Inversiunii Sexuale.

Însă la fel ca în cazul Psihopatiilor, psihologia abisală poate stabili doar faptul că sfera libidinală opusă este egală sau mai puternică decât cea concordantă. Ea nu poate fi o genetică, adică nu poate să spună cum este posibil acest lucru, dacă părintele de acelaşi sex va fi suferit de o Psihopatie oarecare sau cel de acelaşi sex va fi suferit de o alta sau de anumite disfuncţii organice care pot traduce defectuos Libidoul pe scara filogenetică. În orice caz este eronat să se considere că Parafilia ar fi un fel de boală care se transmite ereditar asemenea Schizofreniei. Când Freud se opunea unei teorii ereditare asupra acesteia el tocmai un astfel de model avea în vedere ci nu unul combinatoriu aşa cum este prezentat aici. Însă în ceea ce priveşte suprimarea acestui comportament prin Hipnoză, acest lucru este foarte uşor de explicat prin faptul că foarte multe funcţii, unele chiar somatice, pot fi suprimate astfel. Deci este greşit să se considere că acesta ar fi un Act Psihic.

3.1.2.3.5.3.1.2. Teorii asupra Parafiliei

Aceste teorii vor fi expuse mai întâi în ceea ce priveşte Androfilia şi apoi în ceea ce priveşte Ginofilia. Însă ele sunt uneori specifice pentru câte una dintre acestea şi de aceea nu se pot trata în mod general. De asemenea, s-a făcut şi o selecţie a acestora alegându-se pe cele mai reprezentative deoarece se pare că aici există o mulţime de astfel de teorii dar care nu merită o astfel de atenţie.

Teoria conform căreia parafilia s-ar datora unei insuficienţe endocrinologice în perioada fetală, ca hormonii androgeni pentru sexul femeiesc sau estrogeni pentru cel masculin s-a dovedit în timp a nu corespunde cu realitatea. Studiile pe şobolani păreau să confirme într-o oarecare măsură această ipoteză. Studii concrete pe corpul uman de asemenea păreau să confirme această teorie. Dar prin faptul că nu toţi subiecţii au dezvoltat ulterior un comportament parafilic a făcut să se ridice mari semne de întrebare asupra valabilităţii ei cu atât mai mult cu cât sexul femeiesc nu a condus deloc la un astfel de comportament în urma injectării cu testosteron în perioada intrauterină.

Nici teoria cu privire la identificarea androfilului cu mama sa nu explică mai nimic din cauzele Androfiliei. Căci prin rolul său androfilul preia un comportament feminin în general iar aici nu se poate dovedi că mama ar avea un rol deosebit deoarece sunt subiecţi care nu dezvoltă un comportament androfilic dar care au un puternic Complex Matern şi subiecţi care sunt androfili dar care nu dezvoltă o astfel de relaţie. De asemenea sunt subiecţi care nu au primit deloc afectivitate în copilărie fapt ce îi face să dezvolte mai curând un comportament antisocial decât unul parafilic; deci nici afectivitatea excesivă nu poate explica acest comportament.

O altă teorie insistă pe aşanumitul transfer de masculinitate de la un partener la altul. Cu alte cuvinte comportamentul androfilic s-ar datora Complexului subiectului cu privire la masculinitatea sa diminuată. Însă un asemenea comportament nu ar face decât să întărească şi mai mult un asemenea Complex căci o contraactivare al un anumit Complex de Insuficienţă Masculină ar duce, dimpotrivă, la o virilitate excesivă cel puţin ca poză. Pe de altă parte ar trebui ca androfilul în cauză să aibă preferinţă faţă de parteneri de formaţie heterofilă căci partenerii androfili presupuşi a avea acelaşi ‘Complex’ nu ar putea să satisfacă în mai mare măsură presupusa nevoie de virilitate a lor.

Există o diferenţiere terminologică cu totul artificială în literatura de specialitate între Androfilie şi Homosexualitate. Aceasta din urmă este definită ca fiind atracţia cu finalitate sexuală între persoanele de sex masculin iar Androfilia fiind un fel de relaţie platonică, acest gen de dragoste apărând de obicei la adolescenţi. Cu toate acestea distincţia în cauză nu îşi are temei concret deoarece aşanumita atracţie sexuală a adolescenţilor faţă de persoane de acelaşi sex nu este decât o formă de iubire (animistă) datorată în parte unei structuri animiste opuse. Adolescentul nu este angajat într-o funcţie socială stabilă care să reflecte o dispoziţie animistă clară iar nevoia lui de a se realiza social se manifestă pe orice cale, inclusiv pe cea a exacerbării animiste. Este evident că o astfel de Androfilie nu este decât o atracţie animistă iar sentimentul celui în cauză este cel de identificare cu persoana iubită.

Merită aici să fie expusă o interesantă teorie sub aspectul explicativităţii în legătură cu Parafilia tardivă, teorie al cărei autor este Schopenhauer. Pornind de la analiza dragostei platonice şi explicând-o pe baza dorinţei naturii, a Instinctului său fundamental de a crea o fiinţă cât mai competitivă, acest Instinct al Reproducerii s-ar manifesta printr-un fel de Complex de Inferioritate. Acest fapt ar determina sentimentul de dragoste ca neutralizare a acestui Complex în legătură cu un defect corporal (înălţime mică, nas strâmb, etc.), prin unirea cu celălalt partener. Explicaţia Parafiliei este analoagă acesteia relativ la acest Instinct. Schopenhauer pleacă de la premisa că aceasta debutează la vârstă înaintată care nu ar fi indicată pentru procreare deoarece urmaşul ar putea moşteni malformaţii. În acest caz natura ar fi un fel de Mecanism de Apărare făcând ca Instinctul Dragostei să fie pervertit printr-un anume fel. Teoria este frumoasă dar naivă deoarece Schopenhauer se pare că nu ştia că cei mai mulţi astfel de invertiţi sexual sunt aşa din copilărie sau adolescenţă. Totuşi cu intuiţiile sale el este la doi paşi de a descoperi faptul că Libidoul are două sfere retroactive la fel cum va fi descoperit şi Refularea sau Alegerea obiectului dragostei.

La un moment dat Freud presupunea că Androfilia s-ar datora nerezolvării Complexului Oedip, anume nereuşita de a trece peste interdicţia paternă de a avea raporturi sexuale cu mama. După această teorie lipsa de atracţie sexuală normală s-ar datora traumei pe care tatăl ar imprima-o cu această interdicţie. Însă în majoritatea cazurilor chiar mama este aceea care interzice anumite lucruri copilului, tatăl făcând acest lucru mult mai târziu când deja subiectul nu mai este copil. Foarte rar tatăl este acela care impune interdicţii asupra curiozităţii sexuale ale copilului la vârstă fragedă. În acest caz Complexul Oedip nu ar trebui raportat la tată ci la mamă. Însă foarte mulţi androfili se află în relaţie de dependenţă maternă, relaţiile cu mama fiind foarte strânse. În acest caz este greu de conceput o situaţie în care, deşi subiectul se află în relaţii dintre cele mai intime cu mama sa, în acelaşi timp el ar fi terorizat de interdicţia acesteia spre incest. O asemenea situaţie marcată de o ambivalenţă stringentă s-ar explica mai bine prin intermediul Complexului Matern. Prin urmare dacă mama a exercitat o asemenea interdicţie asupra tendinţei incestuoase a copilului sub impulsul Complexului Matern (adică a dorinţei de a fi din nou copil), subiectul ar manifesta o profundă supunere faţă de interdicţia mamei. Însă acelaşi Complex Matern se va manifesta şi în prezent iar o presupusă interdicţie a mamei ar trebui să aibă acelaşi efect faţă de comportamentul actual al subiectului. Este evident că multe mame au exercitat cele mai mari presiuni faţă de fiii lor androfili pentru a-i convinge să adopte o viaţă erotică normală, mult mai mari ca acelea presupuse în copilărie, fără însă să îi determine să renunţe la Androfilie. Acelaşi argument se poate arăta şi în cazul interdicţiei paterne de tipul descris de Freud. Însă o evoluţie a Libidoului către o formă androfilă nu se poate explica decât pe baza unui puternic Libido Feminin.

Cu altă ocazie (micul Hans), Freud introduce teoria despre copilul care îşi imaginează ‘mama, posesoare de penis’. Conform acestei teorii viitorul parafilic ar fi sclavul unei concepţii infantile despre Sexualitate. Interesul sexual al micului viitor parafilic pentru mama sa s-ar explica prin virtutea concepţiei infantile despre mama falică. Deconspirarea faptului că mama, ca toate femeile din lume, nu ar poseda penis este, după Freud, asemenea unui traumatism care ar face ca subiectul să nu mai aibă atracţie pentru femei deoarece se va fi simţit înşelat. Însă acestea sunt speculaţii psihanalitice despre conţinuturi psihice pe care le are toată lumea dar care nu au energia pentru a se impune în faţa Libidoului normal.

O altă teorie freudiană explică acest fenomen printr-un sentiment narcisic faţă de propriul corp care însă cade în imposibilitatea de a se putea diferenţia de autoerotism. El adaptează această teorie la aşanumitul stadiu narcisic de dezvoltare libidinală, unde copilul atribuie celorlalte persoane aceleaşi organe genitale ca ale sale iar orientarea de tip narcisic, vecină cu Masturbarea Infantilă, ar avea cauze parafilice. Însă în primul rând doar Androfilia ar putea fi explicată astfel deoarece fetiţa nu (re)cunoaşte faptul că băieţelul va urma să fie castrat ca ea după cum el poate crede că s-a întâmplat cu ea. Eventual, după cum chiar Freud a recunoscut, ea va crede că şi ei îi va creşte ceva asemenea băieţelului. Pe de altă parte, dacă organele sale genitale ‘proiectate narcisic’ îl fac pe subiect să fie parafilic atunci de ce nu ar deveni el mai degrabă un masturbator exclusiv, realizând astfel cu consecvenţă şi pe calea cea mai scurtă însuşi narcisismul său. Însă, după cum s-a văzut la Complexul Narcis proiecţia tabuistă în afară a acestuia se datorează tocmai faptului că un astfel de narcisism brut se asociază cu Complexul Cain şi el devine astfel demn de pedeapsă. Însă în cazul de faţă istoria a arătat că parafilicii sunt mai demni de pedeapsă decât masturbatorii deci nu există ceva care să facă ca acest ‘narcisism originar’ să se proiecteze într-un obiect exterior. Apoi, conceptul său de ‘narcisism’, care are pretenţia de explicare a Psihozei are prea multe ambiguităţi.

Alţi psihanalişti consideră că Ginofilia ar fi o urmare a invidiei de penis pe care orice femeie ar avea-o mai mult sau mai puţin. La fel ca în cazul Androfiliei, aceasta ar fi posibilă datorită sentimentului pe care ea l-ar avea în cazul relaţiei sexuale conform căruia ea ar poseda penis din moment ce se află angajată într-o relaţie amoroasă cu altă femeie. La fel ca în cazul contraargumentului prezentat în cazul Androfiliei modelul de explicaţie al lui Freud în ceea ce priveşte Ginofilia poate fi combătut prin relevarea faptului că sunt femei care au foarte un puternic sentiment de astfel de invidie iar unele pur şi simplu nu simt nimic faţă de o astfel de posesie şi se consideră fericite pentru că pot să experimenteze natural plăcerile erotice feminine. În fapt foarte multe din femeile care recurg la acest gen de erotism o fac tocmai pentru că nu sunt satisfăcute sexual de relaţiile cu bărbaţii.

Nici teoria cu privire la ataşamentul excesiv faţă de tată în perioada copilăriei nu este mai elaborată. Sub aspectul dinamic nu se explică cum este posibil ca dintr-o atracţie excesivă să rezulte o respingere excesivă, nu sub aspectul individual care permite în unele cazuri astfel de convertiri ci sub raportul principial. Nu se explică cum se face ca o tendinţă normală să se schimbe în una excentrică pe baza funcţionalităţii sale şi anume prin identificarea cu tatăl care ar produce aşa ceva. Din alt punct de vedere termenul ‘identificare’ este potrivit pentru a reduce comportamentul ginofilic şi parafilic în general la relaţiile din copilărie. Identificarea din dragoste care are sens metaforic este forţată aici să ia sens propriu ceea ce constituie o încălcare a principiilor logice. Pentru teoria identificării se pot ţese o mulţime de explicaţii cu valoare de lămurire. De exemplu relaţia tată-fiică care are caracter platonic şi care exclude actul sexual ar fi idealizată pe baza acestei particularităţi în relaţia ginofilă. Însă de fiecare dată se pot aduce contraargumente cum ar fi în acest caz chiar astfel de relaţii cu bărbaţii pe care femeile le au tocmai sub impulsul Complexului Oedip. Însă de aici şi până la comportamentul ginofil este o cale imensă şi nu se poate stabili nici o explicaţie valabilă care să lămurească o relaţie cauzală sau de orice fel între aceste două comportamente.

Dimpotrivă, o altă teorie insistă pe ostilitatea dintre tată şi fiică care ar duce la comportamentul ginofil. Însă se poate foarte bine observa ginofilice care au relaţii la fel de amicale sau de ostilitate faţă de un părinte cît şi faţă de celălalt.

Concepţia behavoioristă insistă pe aşanumita învăţare a unui astfel de comportament sexual în funcţie de pedeapsă şi recompensă. Spre exemplu, dacă o fată a avut relaţii amoroase nesatisfăcătoare ea va adopta un comportament ginofilic. Însă aici trebuie înţeles dacă comportamentul ginofilic este determinat de nesatisfacţia unei vieţi sexuale heterofile sau invers.

3.1.2.3.5.3.2. Bisexualismul

Este un fel de Parafilie care se manifestă însă cu intermitenţe de atracţie erotică normală. El se poate manifesta Periodic unde subiectul este atras exclusiv de sexul opus sau concordant pe o anumită perioadă de timp sau Concomitent unde el este atras în aceeaşi măsură de ambele sexe, considerând că fiecare are virtuţile sale şi nedorind să renunţe la unul dintre ele în favoarea celuilalt. Implicarea Tulburării Bipolare în forma periodică a Bisexualismului prin ciclicitatea sa este evidentă şi aceasta este singura în măsură să facă posibilă superioritatea periodică a vreuneia dintre cele două sfere libidinale. Căci, presupunând formarea lor ereditară, acestea nu ar putea fi influenţate încât să devină atât de nestatornice între ele decât de manifestarea unei astfel de ciclicităţii constituţionale. Însă dacă Depresia în general este în măsură să reducă la minimum intensitatea Libidoului atunci, după cum s-a spus mai sus, se poate ajunge la scăderea energetică a sferei libidinale presupuse a fi probabilistic cea concordantă în aşa fel încât să îi ia locul. Caracterul ciclic şi exclusivist este identic cu exclusivismul în care se dezvoltă Tulburarea Bipolară şi ea singură este în măsură să redea un model pentru această Tulburare Psihică. Faptul că se manifestă sexual şi nu direct, prin ciclicitatea Maniaco-depresivă, trebuie să se explice doar prin dezamorsarea ei filogenetică, fapt ce permite persistenţa doar a formelor libidinale. Totuşi Depresia nu trebuie exclusă aici căci prin această peregrinare de la o extremă la alta subiectul tocmai de ea fuge având de fiecare dată iluzia împlinirii erotice prin abordarea unei noi vieţi. Această iluzie se întreţine prin abandonarea periodică a unei variante care primeşte în acest fel fuziunea anumitor conţinuturi psihice abisale şi care pot încolţi asemenea unor seminţe prin reunirea cu ea. În acest fel acestea pot avea iluzia neutralizării odată cu întoarcerea subiectului la ea. În acest caz această predispoziţie este în măsură să alimenteze sfera opusă şi în acest fel ea să poată da forma proprie Libidoului global sau să se retragă la minimum.

Forma concomitentă este dirijată de intensitatea egală a sferelor. Dacă se presupune o astfel de situaţie este normal ca Libidoul global să nu fie unul decis în favoarea vreunei forme. Căci prin manifestarea lui după principiile vreuneia dintre ele el nu face decât să îi reducă acesteia puterea energetică neutralizând-o, în timp ce cealaltă este amânată. Dar ea este în măsură să crească energetic şi să ocupe locul primar, dând astfel forma sa Libidoului global. Pentru Bisexualismul masculin este suficient să se considere o creştere semnificativă a sferei libidinale opuse pe linie maternă ceea ce poate conduce la o egalizare a acestora în final însă nu o reducere a celei concordante pe linie paternă. Căci într-un astfel de dubiu subiectul nu ar putea să treacă atât de flagrant de la o relaţie la alta deoarece Libidoul Feminin matern nu ar avea o astfel de forţă prin sine însuşi. Apoi Bisexualismul concomitent feminin are nevoie mai întâi de o creştere a sferei opuse pe linie paternă dar şi una pe linie maternă, de asemenea. Căci numai astfel se poate explica interesul libidinal feminin şi pentru sexul opus. Însă trebuie remarcat faptul că cele mai multe femei aşazis bisexuale adoptă un astfel de stil de viaţă nu din interes libidinal ci dintr-unul socio-economic, făcându-şi familie din nevoia de imagine şi din alte nevoi dar nesimţind nici un fel de afecţiune şi satisfacţie erotică cu soţii.

3.1.2.3.5.3.3. Transexualismul

Se manifestă prin dorinţa expresă şi persistentă de a avea alt sex deoarece aceşti subiecţi se simt a avea sufletul sexului opus. Operaţia de schimbare a sexului pe care o permite tehnica modernă este des adoptată de aceşti subiecţi. Abstracţia de caracterul parafiloid al acestei Tulburări nu se poate face căci chiar dacă se pretinde a fi o problemă pur animistă relativ la sufletul sexului opus pe care aceşti subiecţi l-ar avea animismul tot nu poate fi despărţit de Libido. Tocmai de aceea trebuie implicat şi acesta. Spre deosebire de celelalte Tulburări analizate mai sus acesta manifestă un Libido destul de scăzut în raport cu ele chiar dacă în raport cu media el este totuşi mai ridicat. Totuşi această caracteristică este în măsură să explice diferenţa dintre ele respectiv prin intensitatea energetică a sferelor libidinale din cadrul Libidoului global. Tocmai de aceea la Bisexualism trebuia ca ambele sfere să fie presupuse ca foarte puternice din moment ce sunt în stare să conducă la acea instabilitate sexuală. Căci dacă acestea ar fi mai slabe atunci se ajunge chiar la Transexualism. Sfera libidinală opusă trebuie să fie oarecum egală cu cea concordantă căci în caz invers ea nu ar putea conduce la o astfel de idee transexualistă. Relaţiile parafilice nu îl satisfac pe transexual şi tocmai de aceea trebuie presupusă şi o sferă concordantă destul de puternică pentru a rivaliza cu cea opusă şi care să conducă la instabilitatea erotică regăsită în Bisexualism.

Însă particularitatea acesteia constă într-o găselniţă existenţială pe care subiectul o adoptă şi care îl ajută să îşi găsească o cale de compromis între aceste două tendinţe contradictorii. El îşi imaginează o cauză pentru această instabilitate care ar consta în faptul că el ar avea sufletul sexului opus. Ideea este oricum naivă pentru că ‘sufletul’ sexului opus este prezent la cineva indiferent dacă subiectul este transexual sau nu. Tocmai concepţia la care el se raportează după care animismul masculin şi cel feminin ar fi două specii diferite de animale este cea greşită. Se poate observa că nu poate fi vorba despre o astfel de sciziune din faptul că majoritatea celor care reuşesc schimbarea sexului revin asupra deciziei dorind să fie la loc cum erau. Se poate ca un subiect să îşi schimbe sexul de câteva ori în acest fel. Această peregrinare este elementul definitoriu al Transexualismului. Studii endocrinologice au arătat că secreţiile hormonale ale transexualilor nu diferă de cele ale oamenilor normali. Dimpotrivă, alte studii au găsit o predispoziţie pentru tatăl tăcut sau absent în ceea ce priveşte transexualii de sex bărbătesc ceea ce pare să confirme teoria despre atrofierea Libidoului Masculin pe linie paternă.

Trecerea de la această predispoziţie structurală la actul de schimbare a sexului are explicaţia în existenţa unui model isteric în structura generală a acestei Tulburări. Nevoia de trecere de la un registru existenţial la altul care aici se regăseşte aplicat la nivelul Sexualităţii este identică cu fixaţia animistă de obiect erotic după modelul Complexului Don Juan. Simularea acestei fixaţii stă în simularea unei constituţii animiste exclusiv opuse sexului (organic) iar fixarea de obiect erotic corespunde în fixarea unui ideal în sexul opus pe care subiectul îl vede ca pe un astfel de registru existenţial superior. Schimbarea obiectului erotic se va face odată ce subiectul şi-a extras narcisismul tabu din situaţia în cauză ceea ce aici corespunde cu statutul de sex opus pe care îl câştigă cu operaţia de schimbare de sex. În acelaşi fel şi Psihopatia Isterică încercă să extragă tabuul din obiectul dragostei asupra căruia se fixase şi pe care îl considera învăluit în acest halo tabu. Inferiorizarea acestui obiect prin abandon erotic sau prin altceva este de fapt încercarea de identificare cu acest tabu. În acelaşi fel subiectul se identifică cu sexul opus care îi este o enigmă. O astfel de Tulburare Psihică poate apărea fie prin dezamorsarea profundă a Tulburării Bipolare fie a Psihopatiei Borderline de asemenea cu instabilitatea, cu ciclicitatea sa şi cu incertitudinile sale schizotipale relativ la identitatea sexuală care la nivelul acestei dezamorsări este acelaşi lucru.

3.1.2.3.5.3.4. Autoerotismul (Travestismul)

Această Tulburare aparţine aproape exclusiv sexului masculin şi se manifestă prin excitarea libidinală la vederea propriului trup îmbrăcat în hainele sexului femeiesc. Fenomenul se explică prin energia psihodinamică foarte puternică pe care Libidoul Opus o are în paralel cu cel Concordant, acestea fiind oarecum egale sub acest raport. Lipsa unei Structuri Isterice face ca subiectul să nu îşi dorească schimbarea sexului. Prin adoptarea lenjeriei feminine, subiectul îşi suprasolicită un model semiautoerotic care se manifestă feminin în mod universal şi care ia formă voaioristă. Subiecţii au o viaţă sexuală normală, sunt căsătoriţi de cele mai multe ori. Capriciul luării lenjeriei partenerei le amuză pe soţiile care se văd concurate în acest fel sau , dimpotrivă, le dezgustă pe altele. Lucrul pare cu atât mai paradoxal cu cât aceştia au un Libido destul de puternic şi în relaţiile sexuale şi se manifestă extrem de viril iar soţiile sunt mulţumite de prestaţia lor. Fireşte că totul devine extrem de amuzant în momentul în care un astfel de mascul feroce în anumite situaţii se manifestă ca o păpuşică în altele.

Această Tulburare nu trebuie confundată cu travestirea pe care anumiţi parafilici o adoptă pentru a face relaţiile lor cât mai normale. Prevalenţa pe sexe este de 95% pentru bărbaţi şi abia 5% pentru femei. S-a considerat că un asemenea decalaj s-ar explica pe baza faptului că morala publică ar accepta mai degrabă o femeie în haine bărbăteşti decât invers. Însă o astfel de afirmaţie nu face diferenţa între autoerotişti şi transexuali. Aceştia din urmă nu adoptă comportamentul şi toaleta sexului opus în scopul excitării sexuale pe când primii o fac tocmai din această cauză. Autoerotismul reflectă fenomenul retroactiv de reglare reciprocă a sferelor libidinale. Prevalenţa la sexul masculin se datorează Libidoului Masculin care este structurat în mod voaiorist şi care este specific sexului bărbătesc în timp ce cel femeiesc are alte elemente definitorii. Căci Voaiorismul latent este singurul mod în care sfera libidinală masculină poate fi neutralizată în acelaşi fel în care Exibiţionismul feminin poate fi un comportament libidinal feminin. Tocmai de aceea sexul femeiesc va avea mai degrabă o neutralizare exibiţionistă decât una voaioristă. Căci ceea ce contează în final este tot acea identificare cu sexul opus prin intrarea în pielea toaletei lui.

3.1.2.3.5.3.5. Metatropismul extrem

Constă din atracţia parafiloidă a unor persoane de sex opus dar care însă au fiecare în parte caracteristicile sexului opus. Altfel spus această particularitate constă în atracţia unei femei masculine pentru un bărbat feminin şi invers. Metatropismul este foarte răspândit în societate şi luat ca normal căci este firesc ca aceste contrarii să se atragă şi în sens invers faţă de modul obişnuit adică dinspre masculinitatea bărbatului sau feminitatea femeii către animismul opus regăsit în partener(ă). Însă există cazuri unde diferenţa este atât de flagrantă încât aceste relaţii sexuale pot fi luate realmente ca manifestări libidinale excentrice asemenea celorlatle prezentate aici. De asemenea pot exista şi relaţii parafiloide cu parteneri de acelaşi sex însă subiectul nu se simte satisfăcut. În aceste cazuri femeia este aceea care ia iniţiativa şi adoptă un comportament specific masculin în relaţiile sexuale. Totuşi se pare că Sferele Libidinale Concordante sunt ceva mai puternice decât cele Opuse fapt care face ca această Tulburare să fie deosebită de Autoerotism unde ele sunt egale. Tocmai de aceea subiectul bărbat nu are nici o intenţie de a îmbrăca lenjeria sexului opus în scopul excitării libidinale. Însă o poate face din amuzament ca oricine altcineva şi va putea merge cu acest joc destul de departe investind multă imaginaţie în el uneori. De asemenea îmbrăcămintea partenerilor poate arăta accente ale celei sexului opus fapt ce face ca această Tulburare să fie un fel de Pseudoautoerotism în doi.

3.1.2.3.5.4. Tulburările Disfilice

S-a arătat mai sus că Tulburările Libidinale se împart în trei clase. Una este a Tulburărilor Hiperfilice care se explică prin supraexcitarea Libidoului datorită Sistemului Psihodinamic exclusiv ca urmare a anulării periodice a neutralizării. Pe lângă acest mecanism mai există şi un altul care face ca Tulburările în cauză să fie ireversibile sub raportul psihodinamic. Ele nu se datorează mecanismelor interne ale Pulsiunii ci fuziunii în Libidoul Psihic a altor Pulsiuni care se fixează astfel. Aici intră Tulburările Parafiloide despre care s-a discutat mai sus şi cele Disfilice despre care se va discuta acum.

3.1.2.3.5.4.1. Generalităţi

Aceste Tulburări se datorează principial implicării unei Compulsii Nimfomaniace la nivelul Structurii Psihopatologice. Acest lucru trebuie luat ca cert datorită faptului că subiectul nu îşi doreşte o viaţă sexuală normală. Acest lucru este exact de ceea ce fuge el. Tulburările Hiperfilice se modelează treptat către forma normală şi în felul acesta ele tind către remisiune. Spre deosebire de acestea cele Disfilice nu au acest scop. Verva cu care subiectul se angajează în cele mai ciudate şi mai ingenioase interese erotice, caracterul implacabil al acestor impulsuri, precum şi posibila egodistonie care le acompaniază nu pot decât să trădeze implicarea acestei Structuri. Nu există o altă Tulburare Psihică ce ar face posibilă o astfel de exacerbare a Libidoului decât Psihopatia Compulsivă de formă nimfomaniacă. Însă datorită faptului că se manifestă la sexul bărbătesc în principal ea trebuie luată automat ca Dezamorsată. Iar acest grad de dezamorsare trebuie să fie şi mai profund decât cel la care ea oricum se află prin dezamorsarea formei Compulsive a Nevrozei Obsesionale.

La această predispoziţie se adaugă formele Dezamorsate şi cele ale Tulburărilor Hiperfilice, adică acelea care iau naştere ca urmare a inhibării (susţinute extern a) Libidoului. Practic toate aceste Tulburări se regăsesc în cele Hiperfilice. Diferenţa constă în faptul că acelea se remit prin viaţă sexuală şi sunt neconsecvente pe una sau alta adică se pot manifesta consecutiv chiar şi toate odată.

Însă nu trebuie presupus faptul că o Nimfomanie pe linie maternă ar conduce neapărat la Parafilie sau la vreuna din Tulburările Parafiloide pe fondul înţelegerii egalităţii energetice ale celor două sfere. Nimfomania intră totuşi rar în aceste Tulburări, mai precis doar în Parafilia Compulsivă. nu există nici un element al structurii nimfomaniac-compulsive care să se regăsească clar în celelalte. Ea are ca Structură Psihopatologică tocmai o extrem de puternică sferă opusă care se detaşează net de cea concordantă. Aici dimpotrivă, acestea sunt ceva mai apropiate valoric dar încă au o evidentă superioritate a celei concordante. Ea decurge direct din existenţa unei Tulburări Hiperfilice pe linie paternă în ceea ce priveşte sexul bărbătesc iar apoi de alimentarea energetică directă şi exclusivă din substratul organic oferită de Instinctul Sexual. Se poate după cum se va vedea, să existe o prevalenţă a celei opuse în perioada infantilă dar această situaţie se schimbă odată cu răsăritul energetic al Instinctului în adolescenţă care poate schimba decisiv ordinea celor două sfere. După cum se va vedea acest lucru implică o conversiune în formă negativă a respectivei fixaţii ca urmare a retroacţiunii dintre cele două sfere. În ceea ce priveşte pe celelalte Tulburări Parafiloide nu există o astfel de intensitate debordantă a Libidoului şi de aceea nici fixaţiile libidinale infantile nu se prea găsesc.

Toate aceste forme de aici se datorează fie unei predispoziţii erotice ereditare cum este cazul Sadismului sau Masochismului care pot apărea datorită violului genealogic unde subiectul îşi combină agresivitatea specifică în Libido pe fondul unei predispoziţii ale Libidoului Fizic către aceste forme. Apoi aici mai pot exista diferite fixaţii oedipiene care pot influenţa decisiv forma finală a Tulburării.

 

 

 

3.1.2.3.5.4.2. Fetişismul

Constă în excitarea Libidoului în contact cu obiecte vestimentare sau de orice alt tip care aparţin sexului opus. Este o tulburarea care apare exclusiv la bărbaţi aşa că accesoriile ce fac obiectul fetişismului sunt specific femeieşti. Trebuie de la început remarcată stabilitatea acestor obiecte de fixaţie libidinală spre deosebire de mobilitatea fixării pe Obiect Fobic aşa cum apare în Nevroza Anxioasă. O asemenea Structură Libidinală trebuie să aibă în geneza sa imposibilitatea unei relaţii erotice normale cu sexul opus aşa cum se întâmplă în adolescenţă, de exemplu, fapt ce determină ca Libidoul să fie suprasolicitat. Acest caracteristică este specifică Psihopatiei Distimice. Ofensiva psihică a acestei situaţii este aceea de asociaţie cu obiectul dorinţei sexuale. Ea se face pe baza unor obiecte ce aparţin persoanei către care tind aceste dorinţe. Astfel se creează iluzia de relaţie erotică. Este cunoscut gestul afectiv al schimbului de obiecte personale pe care două persoane între care există o relaţie amoroasă îl fac cu scopul de a menţine şi consolida relaţia. În forma sa reversibilă Fetişismul are tocmai această structură de iluzie relaţională. Fetele din clasele sociale inferioare acceptau cu mare plăcere spălatul rufelor bărbaţilor familiei la fel cum aceştia umblau în adolescenţă prin lucrurile intime ale mamelor sau surorilor. Fireşte că un element decisiv în asemenea comportament excentric îl are şi fixarea pe aceste elemente de către Libidoul supraexcitat hiperfilic. Iată că deşi predispoziţia sa structurală este una genealogică Fetişismul îşi poate avea într-adevăr în copilărie originea fixaţiei pe anumite aspecte ale persoanei mamei începând de la piciorul ei, de la pantofi şi până la diferitele elemente de toaletă. Concepţia ontogenetistă freudiană poate fi de folos în stabilirea tipului de obiect al fixaţiei fetişiste însă fără implicarea genealogică a Psihopatiei Distimice şi a dezamorsării nevrotice nu se poate înţelege acest tip de comportament sexual. Un fapt foarte important în dezvoltarea unui Libido Fetişist îl are examinarea singulară a elementului fetiş urmat de examinarea lui în cadrul hainelor purtate de persoanele de sex femeiesc. Pentru subiectul copil acest moment rămâne ca fiind cea mai apropiată experienţă erotică cu sexul opus iar o mai mare apropiere nu s-ar putea face decât trecând prin acest punct mai departe. Libidoul suferă astfel o cristalizare a acestui gen de experienţă. Fixaţia fetişistă are caracterul unei gândiri magiciste şi de aceea termenul de ‘fetiş’ nu se referă doar la o dereglare libidinală ci şi la un obiect investit cu un mod primitiv de gândire.

Freud are dreptate atunci când găseşte pentru Fetişism o deplasare a interesului sexual după un criteriu simbolic, de asociaţie generală în acelaşi fel în care se fixează şi Fobia Nevrozei Anxioase. Însă Fetişismul nu se reduce la o asociaţie simbolică ci poate fi şi o asociaţie directă cum ar fi obiectele banale care devin fetiş cum este un anumit tip de lenjerie. În acest caz nu se mai poate vorbi de o asociaţie simbolică ci de una brută care se datorează ruperii asociaţiei dintre elementul pregătitor al actului sexual şi acesta. Situaţia este la fel cu cea a Deplasării sau a epidemiologiei mnezice a simptomului nevrotic.

Unele clasificări includ Fetişismul în aceeaşi unitate cu Coprofilia şi Ondinismul după acelaşi principiu al asocierii funcţiilor acestor fenomene cu funcţia sexuală. Acest lucru poate rămâne valabil cu condiţia ca subiectul să nu umilească sau să nu se simtă umilit în actul său deoarece în acest caz acestea sunt forme de Sadism şi Masochism. DSM III consideră că între Fetişism şi Autoerotism nu există diferenţă clară din pricina faptului că ambele folosesc ca mijloc de excitaţie elemente ale sexului opus. Problema înţelegerii structurale face ca diferenţele dintre acestea două să fie mult mai mari decât par ele din punct de vedere semiologic.

Freud leagă Fetişismul în mod invariabil de Fantasma Femeii Falice unde obiectul fetiş ar deveni substitut pentru falus pe care subiectul îl imaginează la femeie. Însă cum se face totuşi că numai Fetişismul are aceste proiecţii ale femeii falice? Apoi cum se face că fetiş poate deveni şi alte elemente în afară de păr sau picior despre care se poate spune că ar simboliza falusul? Acestea pot fi lenjeria, rujul, alte elemente de toaletă etc. Teoria Iradierii este în măsură se explice această deplasare a interesului către elementele de asociaţie iar inhibiţia libidinală este condiţia pentru această posibilitate. De fapt, teoria freudiană a falusului ca centru al interesului sexual este eronată tocmai pentru că nu îl înţelege structural.

3.1.2.3.5.4.3. Sadismul şi Masochismul

În ceea ce priveşte Sadismul această Tulburare Libidinală este cea mai periculoasă dintre toate sub aspect social căci poate conduce la crime pasionale. Cele două sfere libidinale conlucrează retroactiv în prelucrarea unei traume sau a unei serii de traume care pot constitui obiectul fixaţiilor libidinale şi asta se poate vedea imediat. Pe lângă aceste probleme se vor mai analiza şi anumite teorii despre aceasta.

3.1.2.3.5.4.3.1. Dinamica sferelor libidinale sado-masochiste

După cum s-a spus şi după cum fiecare ştie actul sexual normal cuprinde o anumită doză de violenţă specifică acuplării organelor sexuale. Aceasta se întâmplă pentru că penetrarea sexuală trebuie să fie cât mai favorabilă fecundării, pentru ca spermatozoizii să fe astfel scutiţi de o bună perioadă de drum până la ovul. Însă pentru explicarea plăcerii de a se comporta extrem de agresiv în timpul actului sexual aşa cam se vede în Sadism şi în nevoia de a fi agresat, aceea de a fi o victimă a sadicului, pentru Masochism, trebuie să existe ceva care leagă o astfel de violenţă naturală a Libidoului de amplificarea ei în aşa fel încât să devină una extremă. Acesta trebuie presupus a fi suprasolicitat căci numai în acest fel s-ar putea explica faptul că acest tip de Comportament este în măsură să anuleze predispoziţiile Complexului Traumatic în ceea ce priveşte Masochismul. Însă după cum s-a văzut există cazuri de Parafilie, respectiv de Androfilie, unde subiectul se poate comporta când sadic când masochist şi asta din pricina prevalenţei fie a Libidoului Fizic care este unul derivat din sexul bărbătesc corespondent fie a celui Psihic care este unul în care sfera libidinală opusă este una feminină. O astfel de trecere periodică de la Sadism la Masochism care se manifestă în aceste cazuri atestă faptul că acestea sunt două pagini ale aceleiaşi file şi trimite la succesiunea maniaco-depresivă.

Între cele două sfere libidinale există o relaţie retroactivă în care una o influenţează decisiv pe cealaltă şi este influenţată la rândul ei de aceasta. Sub raportul dinamic cele două sfere se prezintă opuse în privinţa manifestării. Predominanţa uneia dintre ele în faţa celeilalte nu face ca Libidoul global să fie exclusiv monopolul sferei prevalente căci sfera secundară are şi ea un cuvânt foarte important de spus. Aşa este cazul cu sfera libidinală opusă care este suficient de puternică pentru a alege un singur partener care are trăsături animiste şi sexual-secundare sexului opus cum este şi cazul Metatropismului. Aici sfera libidinală opusă nu este suficient de puternică pentru a deveni Tulburare Parafiloidă în acest fel. Comportamentul sexual se prezintă astfel foarte influenţat de sfera libidinală opusă care are un rol decisiv în alegerea partenerului. Un exemplu mai concret îl constituie atracţia pe care comportamentul brutal, dur al unor femei îl au asupra bărbaţilor care se comportă ei înşişi dur. La aceşti bărbaţi duritatea este un fel de contraactivare a masochismului sferei libidinale opuse (aici feminine) care se dovedeşte a recepta Sadismul sexului opus. Iată că sferele libidinale se autoreglează după cum s-a mai spus aici iar acest mecanism este unul îndelungat, filogenetic. Una dintre cele două sfere va trebui să accepte prevederile celeilalte, să se adapteze la ea după cum sexele trebuie să se fi adaptat unul la celălalt pe parcursul evoluţiei. Relaţia complicată pe care sexele o stabilesc între ele pentru un cât mai favorabil coit în scopul reproducerii este una de completare reciprocă. Opoziţia dintre ele presupune o luare în considerare unul pe celălalt, acomodarea la sugestiile celuilalt. În cazul Libidoului se întâmplă acelaşi lucru; recomandările uneia dintre sfere sunt preluate de cealaltă tocmai în virtutea adaptării sexelor unul la celălalt. Aşa că Sadismul este adaptarea sferei libidinale androide la Masochismul celei ginoide.

3.1.2.3.5.4.3.2. Fixaţii libidinale specifice

Cu toate că numele acestor Tulburări vine de la Marchizul de Sade şi de la cavalerul Masouch, aceştia doi au fost departe de a fi cazuri exemplare de Sadism şi Masochism. Ei au scris romane în care fanteziile lor au fost duse la extrem însă le-au lipsit tocmai motorul acestor Tulburări Libidinale al căror nume le poartă. Dacă Sade a exercitat într-o oarecare măsură un comportament sadic, acesta nu este decât unul bazat pe inhibiţie ci nu una constituţională. Inhibiţia lui a suferit de pe urma claustrării sale în închisoare la care contemporanii săi l-au supus.

Aşadar la originea lui Sadismul şi Masochismul sunt de fapt un fel de Masochism pur. Structura Psihopatologică a lui poate fi foarte bine o Psihopatie Traumatică şi în felul acesta ea influenţează decisiv Libidoul dat de Compulsia Nimfomaniacă. Dacă în simptomul compulsiv exista o nevoie ocolită de pedeapsă, în Masochism aceasta devine indispensabilă deoarece subiectul îşi fixează iluzia de neutralizare asupra comportamentului opus Complexului Traumatic. La fel cum Complexele Negative se manifestau în Compulsie şi aici există o fixare asupra pedepsei interzicerii comportamentului de tip nimfomaniac. Însă pedeapsa aplicată fizic în mod susţinut are ca rezultat Psihopatia Traumatică şi ea poate fi singura legătură cu neutralizarea Complexului Oedip în care există suprimate toate restricţiile şi inhibiţiile prin mijlocirea aplicării sale la părinţi. Masochismul este reeditarea în special a Complexului Oedip iar principiul său este acela că un rău mai mic poate fi acceptat în schimbul unuia mai mare. Conversiunea Edenică a Complexului Traumatic a fost arătată la timpul potrivit. Ea este în măsură să scoată la iveală nu traumatismul formal al suferinţei masochiste cât mai ales satisfacţia edenică a acestuia. Predispoziţia nimfomaniacă este în măsură să se suprapună perfect peste principiile Masochismului. Acesta încearc să salveze ce se mai poate salva dintr-o predispoziţie specifică de tip proletaroid unde autoînvinovăţirea, recunoaşterea greşelii şi a dreptăţii pedepsei este principiu general. Masochismul poate fi apoi şi condiţia procreativă a animismului feminin cu traumatismul naşterii pe care ea îl adoptă.

Sadismul poate deveni foarte uşor Necrofilie atunci când subiectul îşi ucide victimele şi continuă actul sexual cu ele astfel ucise. Atunci când subiectul este prea puţin puternic pentru a se angaja în acţiuni sadice sau îi este frică de anumite consecinţe poate apărea Sadismul Telefonic. Subiectul formează numere de telefon la întâmplare până aude o voce feminină şi vorbeşte foarte agresiv şi foarte obscen. Fagofilia este acel comportament sadic sexual dintre cele mai aberante care se manifestă prin satisfacţia sexuală la uciderea şi desfigurarea trupului femeiesc urmată de consumarea unei părţi din el. Sadismul Fecal este acea Tulburare de tip sadic care se manifestă prin străbaterea Complexul Cain în comportamentul sexual cum ar fi umilirea, murdărirea şi facerea de rău în genere asupra unei femei. Acesta nu trebuie confundat cu Sadismul Moral care se manifestă în diferite Tulburări Psihice dar care nu este acompaniat de excitaţie sexuală. Coprofagia, (mâncarea fecalelor) şi Coprolalia (vorbitul despre acestea) sunt forme ale acestuia primul prin rezonanţa masochistă iar celălalt prin Sadismul propriuzis. Aici mai poate fi identificată şi Coprofilia care poate fi şi masochistă şi sadică şi care constă în plăcerea sexuală de a (fi) murdări(t) cu fecale. Ondinismul apare atunci când în loc de fecale este folosită urina. Dacă nu există excitaţie libidinală atunci ele pot fi semne ale instalării unei Psihoze. De asemenea dacă nu există sentiment de umilire absolută Ondinismul şi Coprofilia pot fi forme ale Fetişismului. Însă acestea se datorează unor fixări educaţionale de tipul umilirii pe care fie subiectul fie cineva pe arborele său genealogic a resimţit-o la un moment dat şi care a fuzionat în Libido. Astfel de umilinţe trebuie să fi rămas ca repere traumatice şi se pot manifesta prin faptul că subiectul devine umilitor din umilit prin comportamentul de umilire prezentat în modurile de mai sus ale partenerului sau invers, de a fi umilit astfel, ceea ce constituie o formă de Masochism.

3.1.2.3.5.4.3.3. Teorii asupra Sadismului şi Masochismului

Există o teorie care susţine că aceste Tulburări s-ar datora educaţiei puritane iar practica sadică s-ar datora unei tentative de pedepsire a partenerului pentru că se lasă pradă unor astfel de acte. Însă fireşte că în acest caz partenerul este pedepsit înainte ca el să suporte efectiv această pedeapsă. Sadismul preexistă oricărei bănuieli de pedepsire a partenerului aşa că el nu poate fi datorat acesteia. Dacă celelalte tipuri de Sadism relevă o potrivire între sadic şi masochist în Sadismul Agresiv cu violenţă fizică subiectul caută nu masochişti, ci parteneri care nu suportă astfel de tratament iar rugăminţile şi vaietele lor îi incită. De aceea situaţia este mai degrabă ca aceea din gluma cu masochistul care îl imploră pe un sadic: ‘te rog chinuie-mă, loveşte-mă, bate-mă!’, la care el răspunde: ‘ţţ’.

Odată cu introducerea Instinctelor Vieţii şi celor ale Morţii fireşte că ar fi fost imposibil ca Freud să nu se raporteze direct la Sadism şi Masochism. El consideră că aceste două tipuri de comportament sexual excentric se datorează tocmai Pulsiunii Morţii; Masochismul ar fi întoarcerea acesteia spre propria persoană în timp ce Sadismul ar fi proiecţia lui în exterior. Explicaţia aceasta se aseamănă evident cu cea a explicării Psihozei şi Nevrozei prin intermediul retragerii Libidoului spre sine sau prin investirea în exterior. Dacă Sadismul şi Masochismul ar fi singurele Tulburări ale Libidoului atunci teoria freudiană ar fi extrem de seducătoare. Însă din moment ce mai sunt şi altele ce nu pot fi explicate în aceeaşi manieră în care acestea sunt explicate respectiv prin intermediul acestei presupuse Pulsiuni lucrurile devin confuze. Căci nu se poate explica de ce această presupusă Pulsiune este atât de clar manifestă în aceste două Tulburări ale Libidoului şi nu este prezentă decât trasă de păr în altele. Căci statutul său de Pulsiune Fundamentală cu care Freud o investeşte ar trebui să se regăsească şi în structura celorlalte Tulburări.

E. Fromm tinde să înţeleagă Masochismul în special în lumina teoriilor existenţialist-depresive după care Omul este condamnat la libertate iar în tot ce face el caută să fie cât mai liber. Masochismul ar fi cedarea libertăţii către partenerul sadic. Însă, Fromm nu explică diferenţa dintre Masochismul real şi Psihopatia Anancastă care se manifestă prin refuzul la gratificările Vieţii. Pe de altă parte fuga de plictiseală, de libertate este specifică aproape tuturor oamenilor fără ca aceştia să fie masochişti. Iată că nici această teorii nu este satisfăcătoare.

3.1.2.3.5.4.4. Necrofilia şi Pigmaliolismul

Necrofilia este dereglarea libidinală care constă în atracţia sexuală faţă de cadavre. Trebuie diferenţiată de afecţiunea partenerilor care se poate deriva în comportament oarecum necrofil în cazul morţii unuia dintre ei. De asemenea, unii poeţi ca Dante sau E.A. Poe, au fost socotiţi ca necrofili de unii psihiatrii. Aici însă se manifestă o confuzie care trebuie eliminată prin analiză atentă. Libidoul nu ar putea fuziona deci el nu se poate sublima aşa cum s-a spus. Aşadar teoria despre sublimarea necrofiliei la Poe este eronată.

Atunci când se manifestă ca atare tendinţa compulsivă a Necrofiliei este foarte simplu de observat. De cele mai multe ori necrofilii participă la funeraliile respectivului viitor partener. Ceremonialul solemn al funeraliilor au un mare rol în excitarea Libidoului ceea ce aminteşte de Compulsii. Legătura aceasta se face odată cu sublinierea fricii nevroticului de a se comporta obscen într-o atmosferă solemnă.

Aceeaşi solemnitate este aceea care se poate observa la Pigmaliolism, unde aceasta este înlocuită cu statuile care, de cel mai multe ori reprezintă personalităţi, conducători oameni celebrii, etc., prin care li se cinsteşte memoria. În acest fel subiectul este atras sexual de aceste statui. De foarte multe ori curiozităţile sexuale ale copilului sunt satisfăcute de statui, astfel că se poate produce o fuziune a Complexului Oedip în această neutralizare a curiozităţii infantile pe baza faptului că aceste elemente sunt prezentate în aceeaşi perioadă a vieţii. Goliciunea statuilor a fost o regulă în vechime şi atunci obiectul statuilor era un tabu constituit dintr-o personalitate sau o zeitate respectată. În unele Religii pe ale căror fond cultural incestul este aspru pedepsit reprezentarea trupului gol era interzisă.

Aceeaşi solemnitate este aceea care se poate observa la Pigmaliolism, unde aceasta este înlocuită cu statuile. De cele mai multe ori acestea reprezintă personalităţi, conducători oameni celebrii, etc., prin care li se cinsteşte memoria. În acest fel, subiectul este atras sexual de aceste statui pe baza dozei de isterie care îşi orientează fixaţia erotică în funcţie de statutul social al potenţialului partener. De foarte multe ori curiozităţile sexuale ale copilului sunt satisfăcute de statui astfel că se poate produce o fuziune a Complexului Oedip în această neutralizare a curiozităţii infantile pe baza faptului că aceste elemente sunt prezentate în aceeaşi perioadă a vieţii. Goliciunea statuilor a fost o regulă în vechime şi atunci obiectul statuilor era un tabu constituit dintr-o personalitate sau o zeitate respectată. În unele Religii, pe ale căror fond cultural incestul este aspru pedepsit, reprezentarea trupului gol era interzisă.

Aceste Tulburări au particularitatea de a sexualiza în mod oedipian solemnitatea. Acest lucru se poate datora unei fixaţii libidinale infantile sau ereditare pe pedanteria unor profesori sau persoane care manifestă o astfel de atitudine. Lipsa de afectivitate în relaţiile familiale poate conduce la o atmosferă glacială iar copii educaţi în acest spirit vor avea tendinţa spre ipocrizie, spre respectarea formală a acestei conduite puritane dar cu rezerve comportamentale spre manifestări care să iasă de sub închisoarea restricţiilor puritane. O astfel de situaţie poate fi aceea când aceşti îngrijitori dorm iar fixaţia pe împietrirea partenerului poate fi posibilă tocmai datorită acestei posibilităţi de manifestare. Fără implicarea unei astfel de fixaţii nu se pot explica aceste Tulburări. Căci subiectul este atras de aceste Obiecte tocmai datorită faptului că ele nu pot reacţiona. De aici se deduce şi presupunerea că există o oarecare teamă, o oarecare timiditate a subiectului în abordarea sexului opus. Aceste sentimente nu este necesar să se manifeste prezent ci atunci când ele se vor fi consolidat. Fetişismul presupune o nesupraveghere a subiectului; el are timp şi posibilitate să ajungă la obiectele intime ale sexului opus. Sadismul şi Masochismul are de asemenea o educaţie (actuală sau genealogic moştenită) bazată pe pedeapsă fizică mixată în Libido. Iată că în acest caz acest educaţia deficitară nu explică îndeajuns aceste comportamente căci subiectul ar fi devenit masochist sau sadic în mod direct şi nu necrofil sau pigmaliolist. Mai degrabă aici trebuie implicată o educaţie extrem de rigidă dar nu neapărat bazată pe pedeapsă fizică, fapt care permite o fixare pe acest gen de element. În fapt, după cum s-a spus, există o specie de Sadism care se poate comporta necrofil. Pe de altă parte Gerontofilia nu poate fi inclusă aici deoarece în acest caz subiectul se arată chiar curajos în abordarea partenerilor, care nu sunt neapărat solemni.

 

3.1.2.3.5.4.5. Gerontofilia şi Pedofilia

Libidoul este special făcut de natură pentru a facilita relaţiile sexuale între parteneri de vârste egale şi asta pentru a permite o cât mai optimă fecundare. Principial, atracţia libidinală trebuie să se facă în aceste limite iar dacă acesta se manifestă altfel, cum este cazul acestor Tulburări, atunci trebuie că ceva deturnează acest scop principial. S-a văzut mai sus cum este posibil ca fie pedeapsa fizică fie rigiditatea fie permisivitatea excesivă pot conduce la aceste forme de Tulburări pe fondul implicaţiei Nimfomaniei în Structura Psihopatologică a acestora. Şi aici trebuie să existe ceva care să faciliteze o astfel de fixaţie şi care apoi să determine forma finală a Tulburării. O astfel de influenţă poate fi abuzul sexual în copilărie care îi poate malforma comportamentul erotic subiectului. Adulţii pot abuza de copii în copilărie nu atât din interesul pur formal al libidoului ci pur şi simplu dintr-o Hiperfilie respectiv dintr-o nevoie de neutralizare a Libidoului supraexcitat. Dacă subiectul rămâne cu o astfel de fixaţie atunci Gerontofilia se poate foarte simplu explica pe baza faptului că subiectul rămâne format către o astfel de relaţie. Faptul că ea se manifestă doar la vârste înaintate se explică tocmai prin încrederea în sine pe care subiectul o capătă odată cu maturizarea ceea ce îl face să nu mai simtă teama cu privire la astfel de posibili parteneri dar şi scăderea capacităţilor fizice ale acestora de a se apăra.

În privinţa Pedofiliei lucrurile sunt ceva mai complicate. Însă ele nu sunt de nerezolvat căci asemenea altor cupluri de astfel de Tulburări şi acestea se prezintă tot în opoziţie. Aşadar se poate spune că Pedofilia este în raport cu Gerontofilia cam în acelaşi fel în care este şi Masochismul cu Sadismul. Experienţa de până acum cu privire la retroacţiunea sferelor libidinale este în măsură să explice şi acest fenomen în mod similar. Dacă se presupune un Libido General unde sfera libidinală opusă este prevalentă faţă de cea concordantă la băieţel atunci se poate mai întâi imagina o fixaţie gerontofilă pe această sferă. Acest caz este foarte uşor de găsit deoarece mulţi băieţei arătă afecţiune feminină faţă de tatăl lor. Odată cu adolescenţa şi cu apariţia Libidoului Fizic care alimentează energetic sfera concordantă, aceasta poate foarte bine să se orienteze negativ la cea opusă în acelaşi fel în care Sadismul face relativ la Masochismul sferei opuse. În acest caz în loc de Gerontofilie va fi Pedofilie.

Aici trebuie făcute câteva precizări. Mai întâi o astfel de Tulburare nu se poate manifesta la sexul femeiesc deoarece Libidoul Feminin are formă receptivă iar un partener infantil nu ar putea îndeplini un rol activ. Apoi relaţia erotică în cauză este de multe ori de tip Parafilic, adică cea a bărbatului care violează un băiat şi mai rar o fată. Însă acest lucru nu este universal şi nici măcar prevalent. Pe de altă parte pedofilii violează băieţi pentru că fetele sunt mai bine protejate de astfel de situaţii. În sfârşit, subiectul violează în aceeaşi formă în care el eventual va fi fost violat, adică parafilic. Nu se poate aici susţine prevalenţa sferei opuse care ar constitui un fel de Parafilie căci pedofilul nu recurge la relaţii parafilice.

Cei mai mulţi dintre pedofili susţin că ei înşişi ar fi fost victime ale abuzului sexual în copilărie. Aici însă nu trebuie acceptat că acest fapt este şi real căci este suficient să fie presupus un viol ereditar pe linie maternă de acest gen şi astfel, prin prevalenţa Libidoului concordant, android, Libidoul global devine unul pedofil. Existenţa unui posibil comportament combinat cu elemente sadice şi sado-necrofile care este conducător de mari drame, cu copii mutilaţi şi maltrataţi poate fi expresia unui astfel de viol pe fondul pedepsei fizice.

3.1.2.3.5.4.6. Exibiţionismul şi Voaiorismul

Voaiorismul se poate foarte uşor deduce din comportamentul specific masculin de observare a formelor corpului feminin în funcţie de care el face ulterior alegerea de Obiect erotic. Însă acest model este adoptat şi de copiii curioşi în această problemă. Dacă aceştia sunt destul de nesupravegheaţi pentru a ajunge să vadă ceea ce nu trebuie să vadă la vârsta lor, pe fondul unei Compulsii Nimfomaniace ereditare, această experienţă poate atrage fixaţia în acest mod a Libidoului. Subiectul va căuta mereu să vadă persoane de sex opus în poziţii şi situaţii intime, eventual angrenate în relaţii sexuale. El va căuta perpetuu noi şi noi experienţe, colindând tot oraşul şi însemnând adrese la care va reveni după ce va fi epuizat un întreg periplu de astfel de vizite. Cu cât persoana este mai greu de găsit şi mai nouă în privinţa unor astfel de experienţe şi cu cât ea este mai instantaneu surprinsă, eventual după o lungă aşteptare, cu atât satisfacţia este mai mare pentru voaiorist. Însă masturbarea este singurul mod de neutralizare a Pulsiunii Libidinale în acest caz.

Exibiţionismul este ceva mai greu de înţeles căci acest comportament este specific Libidoului Feminin. Însă această Tulburare Psihică apare la sexul bărbătesc în mod predominant deşi ea se poate găsi şi în cazul sexului femeiesc fără a pune la socoteală că Nimfomania este un fel de Exibiţionism suprem. Fără o astfel de Tulburare, căci subiectul ar dezvolta un Exibiţionism normal care este însuşi comportamentul sexual normal. Însă existenţa unui astfel de interes libidinal feminin cere după sine posibilitatea de existenţă a unei Parafilii. Acest fapt este infirmat de persistenţa unei Hiperfilii pe filiera paternă care poate să răstoarne vectorul libidinal către forma concordantă şi subiectul să nu dezvolte Parafilie. Existenţa unei predispoziţii voaioriste este confirmată de faptul că subiectul doreşte să atragă în capcana voaioristă pe victimele exibiţionismului său deoarece excitarea lui libidinală este posibilă numai dacă este convins că aceste victime sunt şocate de ceea ce văd şi că din respectabilitatea pe care ele le afişează ele ajung de asemenea excitate la rândul lor. Dacă aceste victime se arată neşocate, impasibile şi plictisite, ba chiar ironice la adresa lipsei lui de capacităţi sexuale, atunci subiectul se retrage aproape ruşinat. Însă de cele mai multe ori acestea sunt şocate pentru că îşi închipuie că vor fi şi violate. Tocmai o astfel de lipsă de intuiţie în privinţa interesului Libidoului Feminin este în măsură să ateste prevalenţa indiscutabilă în faţa sferei libidinale opuse a sferei libidinale concordante.

Şi totuşi manifestarea exibiţionistă este una prevalent feminină. Acest lucru se explică foarte simplu după modelul în care Pedofilia a fost explicată, respectiv prin presupunerea prevalenţei infantile a sferei libidinale opuse unde se va fi fixat predispoziţia voaioristă urmată de schimbarea rolurilor odată cu iradierea Instinctului în momentul în care acesta devine activ, adică în adolescenţă. Nu trebuie uitat că toţi copiii au accente voaioriste, indiferent de sexul lor. În acest caz manifestarea aceasta este una eminamente feminină în ceea ce priveşte Exibiţionismul Masculin. Însă ea nu are o geneză feminină şi numai întâmplarea face ca ea să fie asemănătoare cu cea afişată de animismul feminin. Căci originea ei constă numai în raportarea negativă a sferei libidinale concordante, aici androide, la cea opusă, respectiv ginoidă, care este presupusă a fi implementată de Voaiorism ca fixaţie infantilă. Astfel se poate explica acest paradox.

Exibiţionismul scoate în evidenţă Complexul Cain. A existat dealtfel şi presupunerea că astfel de manifestări ar fi asemenea manifestărilor religioase care slăvesc cultul falic. Există o variantă a Exibiţionismului care se manifestă prin înlocuirea corpului cu cuvântul şi comunicat prin telefon. Această practică se datorează fricii de pedeapsă care ar urma datorită manifestării exibiţioniste. Cu toate că există multe manifestări de acest gen, în special din partea adolescenţilor ca urmare a teribilismului aici este vorba exclusiv de propuneri şi oferte de sex fără însă a continua dacă subiectul găseşte înţelegere şi disponibilitate la dialog pe celălalt fir. De asemenea, dacă se manifestă cu vulgarităţi şi agresiuni verbale, această formă aparţine Sadismului Telefonic. Un Exibiţionism mai moderat poate fi Triolismul unde subiectul are plăcerea de a fi privit în timp ce întreţine relaţii sexuale. Fixarea triolistă este proiecţia în social, respectiv în partener a situaţiei oedipiene brute prin care subiectul doreşte să ia locul părintelui în relaţia sexuală. Această latură transpare şi prin teatralismul şi orgoliul triolistului care se mulţumeşte să îl înlocuiască pe părintele rival, concentrându-se asupra Obiectului sexual. Principial omul normal este inhibat în astfel de cazuri şi nu poate continua consumarea actului sexual deoarece i se exhibă astfel slăbiciunea lui pasională în contrast cu forţa şi stăpânirea pe care fiecare trebuie să le dovedească în relaţiile sociale.

Teoria freudiană este aceea după care Exibiţionismul ar fi expresia Complexului de Castrare. Acesta l-ar face pe subiect să ceară satisfacţia prin expunerea în public a diferenţei care îi conferă superioritatea. Însă o astfel de concepţie nu este în acord cu cele spuse mai sus şi nici cu intuiţia pe care Freud însuşi a avut-o la un moment dat după care satisfacţia exibiţionistă este aceea pe care el însuşi a avut-o la vederea organelor genitale ale cuiva şi în acest fel această dorinţă este convertită dinspre exterior către interior.

Notă asupra Psihopatiilor:

Se vor exclude din câmpul nosologic al Psihopatiilor în general, pe baza neîntăririi unei Structuri Psihopatologice cu particularităţi distincte, următoarele Tulburări pe care le-a luat în calcul psihiatria actuală:

1) Unele cazuri de acte antisociale care se înscriu în Psihopatia Astenică transmisă ereditar şi în Paranoia. În aceste cazuri actele antisociale sunt mult mai frecvente în societate decât arată cifrele oficiale dat fiind faptul că acestea reflectă doar pe cele depistate. Frecvenţa unui astfel de comportament antisocial nu atestă decât eventual incapacitatea celui ce adoptă o astfel de cale, de a avea succes în actul său, deci o anume inferioritate socială care îl conduce la repetarea stereotipă a acestui tip de Comportament. Dacă un astfel de individ ar fi suficient de dotat ca să plănuiască o spargere sau o fărădelege care să îl facă bogat şi apoi să aibă şi succes, atunci fără îndoială că respectiva Psihopatie s-ar vindeca miraculos. Însă Complexul Polis cel răspunzător de comportamentul social este dat de o bază maternă care, dacă lipseşte dintr-un motiv sau altul indiferent de tulburarea sau neutralizarea psihică a subiectului, poate deveni motorul unui astfel de comportament. O astfel de disfuncţie a Trunchiului Psihic rareori poate constitui o Psihopatie ci, mai curând o stare de sălbăticie. Se ştie devotamentul faţă de ei şi familiile lor, înalta onoare şi bunul gust pe care mafioţii îl pot avea. Cu toate astea cele mai multe din actele antisociale fac obiectul unor Psihopatii.

2) DSM-III-R propune ‘Tulburarea de personalitate de tip sadic’, caracterizată prin comportament agresiv, de înjosire sau insultă asupra persoanelor cu care intră în contact, fascinaţie faţă de arme, etc. Sadismul Coprolalic despre care s-a tratat mai sus ar putea fi pus în legătură cu această posibilă Tulburare Psihică cu precizarea că ea nu se manifestă prin excitaţie libidinală. Această Tulburare nu ar putea totuşi avea un loc special în psihopatologie deoarece poate fi o Psihopatie Traumatică, o Paranoia aflată în stare de dezamorsare sau chiar o formaţie profesională militară a subiectului, unde absenţa sexului opus îl face pe subiect să renunţe şi la dramul de politeţe care se poate manifesta în societate în mod normal.

3) De asemenea, DSM-III-R propune ‘Tulburarea de personalitate de tip autodestructiv’, care constă în câteva simptome de genul tendinţei de a căuta încurcăturile, de a evita soluţiile, de a evita satisfacţiile sau favorurile cuiva atunci când are probleme. După anumite reuşite profesionale subiectul poate răspunde cu Depresie în măsură să distrugă tot ceea ce el a construit între timp. În amalgamul de simptome descrise pentru o astfel de Tulburare pot fi incluse o mulţime de entităţi, începând de la Psihopatia Distimică, continuând cu cea Traumatică, Paranoia şi Tulburări Maniacodepresive.

4) Aceeaşi clasificare propune, la codul 313.82, o presupusă Tulburare numită ‘Tulburarea de identitate’ care apare la adolescenţă sau la vârstă medie ca urmare a schimbărilor hormonale sau socio-morale prin care subiectul trece. Nu se poate întemeia ca entitate nosologică însă ea trebuie specificată ca tulburare psihică minoră, secundară, datorată schimbărilor specifice. Se poate ca aceşti subiecţi să vină la spitalul de psihiatrie sau la cabinetul de psihoterapie pentru îngrijiri, deci aceste fenomene sunt importante pentru a fi luate în calcul.

5) De asemenea, la codul 313.89, se prezintă ‘Tulburarea reactivă de ataşament a perioadei de sugar şi a micii copilării’ care, fără a fi Retardare Mintală, se manifestă prin lipsa curiozităţii la sugari sau la copiii de vârsta în jurul a 5 ani prin excesivitate în familiaritate sau cereri de afectivitate din partea anturajului. Oarecum nespecifică, o astfel de Tulburare cuprinde în ea simptome contradictorii cum ar fi închistarea sugarilor sau cererea flagrantă de afectivitate a copiilor de vârstă preşcolară. Pe de altă parte în ceea ce priveşte vârsta sugarului aici mai pot intra şi tulburările datorate îngrijirii făcute necorespunzător. O astfel de atitudine sfidătoare a sugarului poate fi şi o Psihopatie Astenică moştenită genealogic. De asemenea nici Psihopatia Isterică nu ar putea fi străină de această situaţie. De aceea nu se justifică o astfel de entitate nosologică.

6) Aceeaşi clasificare prezintă, la codul 307.53, ‘Ruminaţia sugarului’ care se prezintă prin regurgitarea repetată a alimentelor, fapt ce poate duce la malnutriţie şi chiar la moarte. Însă această Tulburare nu pare să aparţină psihopatologiei chiar dacă uneori pot apărea complicaţii afective între îngrijitor şi sugar care face obiectul competenţei psihoterapiei şi psihiatriei.

 

www.000webhost.com